Cererea totală a băncilor a fost de 774 milioane de lei.
Prin operaţiunea de joi s-a redeschis o emisiune lansată în aprilie, iar titlurile ajung la scadenţă în octombrie 2014.
La precedenta licitaţie pentru astfel de titluri, din aprilie, Ministerul Finanţelor a atras 500 milioane lei, exact cât şi-a propus, la un randament mediu de 7,29%.
Trezoreria a programat pentru luna mai emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în luna aprilie, de 6,13 miliarde de lei.
De asemenea, ministerul s-a împrumutat miercuri cu 939,2 milioane de euro prin emiterea de titluri de stat în valută cu scadenţă la trei ani, pe piaţa internă, cu 56% mai mult decât valoarea anunţată, la un randament de 4,89% pe an, uşor mai ridicat decât la emisiunea precedentă, din noiembrie 2010.
MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 23,1 de miliarde de lei prin emisuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.