Operatorii telecom vor raporta ANCOM, de trei ori pe an, date privind mai mulţi indicatori specifici

Operatorii telecom vor raporta Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), semestrial, informaţii privind evoluţia mai multor indicatori specifici industriei şi, anual, date despre veniturile şi investiţiile pe anul precedent.

Urmărește
8 afișări

"Furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii vor raporta până la 10 august datele aferente perioadei 1 ianuarie-30 iunie şi până la 10 februarie datele aferente perioadei 1 iulie-31 decembrie. Datele privind veniturile şi investiţiile se vor raporta până la 31 mai a anului următor", se arată într-un comunicat al ANCOM remis MEDIAFAX.

În cazul telefoniei fixe sau cu mobilitate redusă, furnizorii vor raporta numărul de abonaţi, de linii şi de venituri din abonamentele aferente în funcţie de categoria de clienţi (persoane fizice sau juridice), de mediul în care au fost instalate liniile de acces (urban sau rural), precum şi în funcţie de tehnologiile de acces.

De asemenea, traficul şi veniturile aferente vor fi raportate în funcţie de categoria de clienţi care le-a generat, respectiv persoane fizice sau juridice.

Toţi furnizorii de reţele publice cu acces la punct fix vor raporta numărul de locuinţe cablate, indiferent de serviciile pe care le furnizează utilizatorilor finali (servicii de telefonie la puncte fixe, servicii de acces la internet, retransmisia programelor audiovizuale), în funcţie de suportul prin care utilizatorii finali sunt conectaţi la reţele.

În plus, se va raporta şi gradul de acoperire a teritoriului/populaţiei cu reţele radio analogice terestre, DVB-T şi WiMAX.

Furnizorii de servicii de telefonie mobilă vor raporta gradul de acoperire a teritoriului/populaţiei în funcţie de tipurile de reţele utilizate (GSM, UMTS, CDMA etc.).

În ceea ce priveşte numărul de cartele preplătite, aceştia vor trebui să raporteze atât numărul de cartele preplătite "valabile" (cartele preplătite care la sfârşitul perioadei de raportare se află în perioada de valabilitate, inclusiv cele aflate în perioada de graţie), cât şi numărul de cartele preplătite "active" (cartele preplătite aflate în perioada de valabilitate la sfârşitul perioadei de raportare, care pe parcursul perioadei de raportare au fost utilizate efectiv cel puţin o dată).

"Având în vedere necesitatea monitorizării evoluţiei gradului de dezvoltare a serviciilor de acces la internet, ANCOM solicită furnizorilor de servicii de acces la internet la puncte fixe raportarea numărului de conexiuni în funcţie de cinci intervale de viteze, pe fiecare tehnologie de acces în parte, în timp ce numărul total de conexiuni va fi raportat distinct şi în funcţie de mediul în care au fost instalate (urban sau rural)", se mai spune în comunicat.

Indicatorii statistici corespunzători serviciilor de acces la internet la puncte mobile se vor raporta separat în funcţie de suportul utilizat pentru conectare - prin intermediul aparatului telefonic/terminalului mobil şi, respectiv, al modemurilor/cardurilor/USB (direct pe laptop/PC/alt dispozitiv similar) şi în funcţie de tehnologiile utilizate pentru conectare, respectiv GSM/GPRS, EDGE, 3G, LTE, CDMA şi EV-DO.

Totodată, se va raporta traficul de date realizat pentru servicii de acces la internet sau transmisiuni de date, atât în reţelele publice cu acces la puncte fixe, cât şi în reţelele publice cu acces la puncte mobile.

ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate şi încurajarea investiţiilor în infrastructură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici