Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Nota de plată pentru fraude şi creditele neperformante este plătită prin marje mai ridicate la clienţii buni

Problema este că factura fraudei sau mai bine zis factura creditelor neperformante, pentru că frauda se transformă într-un credit neperfomant, se decontează de acţionarii băncilor şi de clienţii buni sau de clienţii care vor să ia credite noi. Din cauza acestor credite neperfomante, unele dintre ele intrând în categoria fraudelor, seifurile bancherilor încep să fie pline de dosare grele. Iar din acest motiv costul împrumuturilor de pe piaţa românească fie la lei, fie la valută nu scade şi nici nu va scădea. Conform ultimelor date, 17% din creditele acordate până acum sunt neperformante. Adică 8,5 miliarde de euro din 50 de miliarde de euro (împrumuturi în lei şi valută) sunt puşi într-un fel sau altul pe nota de plată a altora. Băncile îşi recuperează aceşti bani pierduţi prin menţinerea unor marje ridicate la împrumuturile date, fie că sunt vechi, fie că sunt noi. Sau plătesc o dobândă peste piaţă la depozitele atrase pentru a avea resurse financiare care să susţină o bună parte din bilanţul putred.

Când economia duduia, banii erau ieftini şi se găseau la orice colţ de stradă, nimeni nu-şi punea problema ce este în dosarele de creditare. Riscul era pe ultimul loc, numai cote de piaţă să fie. Acţionarii ţipau de la Viena, Paris, Londra, Atena pentru cât mai mult business, aşa că li s-a dat: creditul de consum, creditul cu buletinul, creditul fără garanţii, credite pentru ferme dezafectate, credite pentru proiecte care de care mai aberante care nu ar fi rezistat niciunei analize mai serioase. Acum 90% din creditele cu buletinul sunt neperformante, iar băncile le vând firmelor de recuperare cu un discount de 90%. Dacă trecem la creditele date în real estate, rata de neperformanţă este mai mică, dar sumele sunt mult mai mari. Şi în final sunt creditele care se dovedesc a fi "fraudă", când din start se porneşte de la ideea că banii din împrumut vor fi tâlhăriţi şi împărţiţi între cei care au pus afacerea la cale, iar aici intră şi bancherii. De multe ori băncile ascund aceste lucruri în birourile lor pentru a nu se afecta riscul reputaţional al băncii dacă se află. Când era boom economic şi bilanţurile băncilor creşteau de la o lună la alta, aceste lucruri intrau la categoria "altele". Pierderile "asumate" se acopereau din creştere.

Când a venit criza totul s-a întors, iar bilanţurile băncilor au început să crape, iar pierderile au început să apară la suprafaţă. Dar problema cea mai mare a intervenit când au apărut insolvenţele, noul sport naţional.

O parte din insolvenţe sunt reale, ca un mijloc de protejare a afacerilor în faţa crizei. Când o piaţă cade cu 50% peste noapte nu poţi să speri ca firmele care operează pe ea să reziste intacte şi să poată să-şi plătească toate datoriile către bănci. Dar o parte din insolvenţe sunt făcute la înţelegere cu bancherii, ca un mijloc de reducere a datori­ilor. Acele celebre "write-off-uri", adică ştergerea unei părţi din credit sau chiar achiziţia activelor intrate în posesia băncii şi scoase apoi la licitaţie de aceiaşi proprietari. Dacă dintr-un credit de 10 milioane de euro se şterg 6 milioane de euro, o parte din bani sunt împărţiţi.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro