- Home
- Economic
- (04.10.2012, 09:44)
- Alexandra Vladescu - Mediafax
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Plecarea ING de pe bursă arată cât de primitiv este sistemul financiar românesc
Dacă BNR şi toate guvernele nu s-au îngrijit să dezvolte alternative de finanţare, am ajuns la pixul unui birocrat de la Londra, Paris, Amsterdam sau Viena. Grupul olandez ING a închis operaţiunile bursiere de la Bucureşti într-un amplu proces de restructurare a acestui segment de activitate la nivel internaţional.
Urmărește
551 afișări
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Plecarea ING de pe bursă arată cât de primitiv este sistemul financiar românesc
Au picat la tăiere birourile din Praga, Moscova, Londra, Bucureşti etc. În total erau 40 de ţări. A rămas, însă, Varşovia. Bravo pentru polonezi pentru că au o bursă solidă de unde grupurile internaţionale nu pleacă, ci vin. Având în vedere cât de jos este bursa de la Bucureşti ca volum de tranzacţionare şi ca număr de companii interesante, plecarea ING nu înseamnă nimic. Doar 7-8 posturi restructurate şi un concurent mai puţin pentru ceilalţi care au rămas. Plecarea ING de pe bursă este călcată în picioare de telenovela Oltchim, de declaraţiile lui Dan Diaconescu şi de răspunsurile premierului Ponta. Este o ştire doar pentru burtieră.
Pentru mine plecarea ING de pe bursă arată însă primitivismul pieţei financiare locale şi cum toate guvernele care au fost la putere, de la Văcăroiu până la Ponta, au dat cu piciorul formării unei pieţe care să aducă finanţare în România. Cei mai mulţi guvernanţi au impresia că bursa este doar un loc de joacă pentru câţiva unde se fac speculaţii de către cei iniţiaţi şi care nu aduc nicio valoare adăugată. Niciun prim-ministru sau ministru al finanţelor nu s-a luptat să facă din Bucureşti un centru financiar regional. Lasă că au făcut polonezii care acum culeg roadele.
Lipsa unei burse la Bucureşti se vede acum, când toată lumea se plânge că nu mai există finanţare, că mor afacerile şi că pleacă banii din ţară. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, s-a luptat timp de 22 de ani pentru sistemul bancar. Dar nu s-a luptat şi pentru bursă, cu toate că a găzduit-o timp de un deceniu. Nu o reglementa el, aşa că nu-şi bătea capul cu dezvoltarea ei şi cu atragerea de companii şi investitori. Piaţa de capital era prea mică pentru BNR, iar pe Mugur Isărescu nu-l interesa măruntaiele ei. Avea treabă cu Bancorexul, Banca Agricolă, Bankcoop-ul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe