OPINIE: Cum au ajuns banii europeni pentru 2021-2027 o armă în lupta cu populiştii

O asemenea perspectivă pare să fi devenit însă la vârful UE suficient de sumbră încât să producă o idee fără precedent: bugetul pentru 2021-2027 să nu mai fie aprobat de actuala Comisie, ci să fie decis abia după europarlamentare.

Cadrul financiar multianual al UE, adică schema de alocări pentru exerciţiul 2021-2027, a părut să se cristalizeze conform dorinţelor Germaniei: CE a propus în luna mai un buget de 1.135 mld. euro, cu realocări ale fondurilor de coeziune destinate regiunilor sărace în funcţie nu de PIB, ca până acum, ci de criterii ca nivelul şomajului şi primirea concretă sau măcar lipsa opoziţiei faţă de acceptarea de imigranţi. Aşa au ajuns alocările de fonduri de coeziune proiectate către Cehia, Polonia şi Ungaria să scadă cu peste 20%, dar în schimb au crescut cu 5-8% cele către România, Bulgaria, Grecia, Italia şi Spania. Negocierile pentru buget vor urma atât în PE, cât şi la următoarele trei Consilii Europene dinainte de summitul de la Sibiu din 9 mai 2019.

Între timp însă, la 1 iunie a intrat în pâine noul guvern italian rezultat din alegerile din martie – primul guvern populist din Europa de Vest, cum i-au zis ziarele eurofile – condus de premierul Giuseppe Conte, alesul populiştilor de la Mişcarea Cinci Stele, şi de vicepremierii Luigi Di Maio, şeful Mişcării, şi Matteo Salvini, şeful partidului de extremă dreapta Liga Nordului. După primele două luni de mandat, un sondaj Ipsos arată că guvernul lor se bucură de o rată de aprobare de 68%, nemaivăzută dinainte de criză. Prima explicaţie: duritatea cu care au negociat chestiunea imigraţiei, închizând graniţele pentru vasele cu imigranţi şi ameninţând – cu succes – la Consiliul European din iunie că Italia va renegocia finanţarea către UE şi nu va aproba niciun document al summitului dacă mai continuă politica de acceptare neîngrădită a imigraţiei pe seama ţărilor din sud (Italia, Grecia, Spania).

Dacă adăugăm victoria Italiei la summit la dificultăţile cancelarului german Angela Merkel de a aplana conflictele cu partenerii săi de guvernare dornici de reducerea afluxului de imigranţi spre Germania şi la faptul că la 1 iulie a preluat preşedinţia UE Austria cancelarului Sebastian Kurz, cel ce a propus o „axă contra imigraţiei ilegale” formată din Germania, Austria şi Italia şi a promis că obiectivul nr.1 al preşedinţiei austriece va fi lupta contra imigraţiei ilegale, avem deja o schimbare decisivă de paradigmă în Europa. Practic, epoca porţilor deschise pentru imigraţie în Europa s-a închis, ceea ce nu înseamnă însă că forţele politice ostile imigraţiei au de acum mai puţin vânt în pânze, ci dimpotrivă, pentru că au obţinut o primă dovadă că dacă negociezi suficient de dur şi ameninţi, poţi determina Bruxellesul şi Berlinul să te asculte, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată până acum de la începutul crizei refugiaţilor.

A doua dovadă se pregăteşte chiar acum, şi ea oferă cea de-a doua explicaţie pentru popularitatea noului guvern italian: avântul cu care a început să abordeze economia în total răspăr cu austeritatea cerută de Bruxelles şi Berlin. În ciuda unei datorii publice de 2.300 mld. euro, cea mai mare din UE, Salvini şi Di Maio au au promis să introducă o cotă unică de impozitare de 15-20%, faţă de treptele de 23-43% de acum, să scadă vârsta de pensionare (crescută în 2011 la 67 de ani din cauza crizei) şi să introducă un venit minim de 780 de euro pentru cei mai săraci italieni. Cum costurile unui asemenea program au fost estimate de critici la peste 120 mld. euro în primul an, agenţiile de rating au avertizat rapid că Italia riscă o deteriorare a profilului de credit, iar randamentele obligaţiunilor italiene au început să crească.