Turismul internaţional va creşte în acest an cu 3-4%
UNWTO a anunţat că sectorului turismului s-a restrâns la nivel mondial cu 4% anul trecut, la 880 milioane de sosiri internaţionale.
Scăderea este mai redusă decât se aşteptau experţii. datorită revenirii industriei turismului internaţional pe creştere în ultimele trei luni din 2009.
Creşterea din ultimul trimestru a fost determinată în principal de cererea ridicată din regiunea Asia-Pacific şi Orientul Mijlociu.
„Criza economică globală şi incertitudinea din jurul pandemiei A H1N1 au transformat 2009 într-unul dintre cei mai grei ani pentru sectorul turismului. Totuşi, rezultatele din ultimele luni sugerează că relansarea a început, chiar ceva mai devreme şi mai decisiv decât ne aşteptam iniţial”, a declarat Taleb Rifai, secretarul general al UNWTO.
Europa a fost unul dintre cele mai afectate continente în 2009 şi va reuşi cu greutate să relanseze turismul în acest an, a adăugat el.