Şeful Guvernului se află, marţi, în vizită în judeţul Satu Mare, unde a participat la lansarea Programului naţional multianual de susţinere a investiţiilor realizate de către întreprinderi nou-înfiinţate şi microîntreprinderi, precum şi a investiţiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici şi mijlocii.
El a arătat că fondurile nu vor mai fi alocate ca până în prezent, pe baza principiului "primul venit, primul servit", ci pe baza unei selecţii de proiecte, iar firmele care îşi asumă un volum mai mare de investiţii vor avea, în caz de proiecte similare, prioritate la acordarea sumelor nerambursabile.
Premierul a încurajat întreprinderile mici şi mijlocii să depună cereri pentru fondurile puse la dispoziţie de UE, arătând că şi el a accesat astfel de sume la mijlocul anilor 90.