- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Orange nu va fuziona cu T-Mobile şi pe alte pieţe, precum în Marea Britanie
France Telecom nu va fuziona operaţiunile de telefonie mobilă cu cele ale Deutsche Telekom şi în alte ţări, aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie, a declarat miercuri directorul operaţiunilor europene ale companiei, Olaf Swantee.
Orange nu va fuziona cu T-Mobile şi pe alte pieţe, precum în Marea Britanie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Grupul cunoscut în primul rând pentru brandul de telecomunicaţii mobile Orange vrea însă să încehie noi acorduri de "network-sharing", prin care împarte costurile de reţea cu o altă companie de pe o anumită piaţă, similare cu cele semnate cu T-Mobile, brandul mobil al Deutsche Telekom, în Polonia, Austria şi România, şi cu Vodafone în Spania.
"Network sharing, da. Modelul Everything Everywhere (fuziunea din Marea Britanie - n.r.) este puţin probabil. Pe toate pieţele, suntem dispuţi să luăm în calcul acorduri selective de network-sharing", a afirmat Swantee.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În presa internaţională şi în industria telecom au circulat frecvent zvonuri şi speculaţii privind o fuziune între operaţiunile mobile ale France Telecom şi Deutsche Telekom, din cauza costurilor tot mai mari ale investiţiilor în reţele, necesare pentru a satisface nevoile tot mai exigente ale consumatorilor şi pentru a acomoda telefoanele şi gadget-urile de ultimă generaţie.
France Telecom a planificat investiţii de 18,5 miliarde euro până în 2013 pentru a acomoda traficul mobil tot mai mare de date, care se dublează de la an la an datorită smartphone-urilor folosite pentru conţinut video online şi alte servicii broadband.
Pentru a reduce costurile şi a menţine o politică generoasă de dividende, France Telecom a încheiat un acord în domeniul achiziţiilor şi aprivizionării cu Deutsche Telekom, prin care vrea să economisească 3 miliarde euro până în 2015.
Swantee, şeful tuturor operaţiunilor europene ale Orange din afara Franţei, a declarat că reducerile de costuri astfel obţinute ar putea fi extinse în zone nefundamentale, rămase în afara acordului iniţial, dacă prima fază a cooperării dintre cele două companii va merge bine.
În prezent, cele două companii se aprovizionează la comun cu componente de reţea, echipamente destinate consumatorilor, platforme IT interne şi servicii interne.
Acordul nu acoperă în prezent investiţii în branduri, marketing şi costuri locale de întreţinere.
"Este o posibilitate de lărgire a acordului, cu timpul", a afirmat oficialul Orange, adăugând că este greu de anticipat când va fi extinsă înţelegerea.
Pe lângă cooperarea cu Deutsche Telekom pe pieţele unde cele două grupuri concureaţă, Swantee a subliniat şi succesul altor parteneriate similare, precum cel cu Vodafone în Spania.
Orange, locul trei pe piaţa spaionlă, a câştigat cotă de piaţă în defavoarea Telefonica şi Vodafone, în principal datorită investiţiilor în reţea, care ar trebui să aducă câştiguri importante pe măsură ce spaniolii accesează tot mai mult serviciile de internet de pe telefoanele mobile.
Orange este lider de piaţă în România după numărul de clienţi. Deutsche Telekom deţine 40% din acţiunile grupului elen OTE, prezent în România prin Romtelecom şi Cosmote.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO