Orban: Drumurile care duc spre zonele turistice, reabilitate în următorii cinci ani
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că a fost elaborat un program prin care, în următorii 5 ani, toate drumurile care duc spre zone turistice, fie că este vorba de drumuri forestiere, comunale sau judeţene, să fie modernizate şi legate de drumurile naţionale.
Orban: Drumurile care duc spre zonele turistice, reabilitate în următorii cinci ani
Orban a declarat că programul va fi derulat în colaborare cu Autoritatea de Turism, care va inventaria zonele cu potenţial turistic care nu pot fi dezvoltate fiindcă nu este asigurat accesul la ele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Lansăm împreună cu ANT un memorandum. Acesta este baza unui program, în care obiectivul nostru este să legăm de aceste drumuri naţionale zonele turistice. Acestea sunt cuprinse în masterplanul adoptat de Guvern pentru dezvoltarea turismului şi, în decurs de 2-3 săptămâni, memorandumul va fi adoptat. În cursul anului viitor vom finanţa studiile de fezabilitate pentru drumurile care fac legătura între aceste zone cu potenţial turistic şi drumurile naţionale”, a spus Orban.
„E un program pe cinci ani de zile şi sper la sfârşitul acestui program să avem un boom în dezvoltarea turistică a unor zone care nu îşi fructifică potenţialul pe care îl au”, a afirmat Orban.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone