"Spre sfârşitul primului semestru al anului viitor se va putea merge direct între Industriilor şi Linia de centură, fără a fi necesar schimbarea trenului la Nicolae Grigorescu. Atunci va fi finalizată şi investiţia pentru controlul traficului de la Dispeceratul Central", a spus Mocanu, la deschiderea oficială a tronsonului Nicolae Grigorescu-Linia de Centură.
Tot în primul semestru din 2009, circulaţia trenurilor pe linia 1 Decembrie-Nicolae Grigorescu se va desfăşura pe două fire, în prezent aceasta având loc pe un singur fir.
"În primul semestru, trenurile vor circula între N. Grigorescu-1 Decembrie pe două fire. Acum, doar între aceste staţii se circulă pe un singur fir, deoarece tunelele au fost inundate şi această zonă a fost foarte afectată", a mai spus Mocanu.
Pe noua linie, trenurile vor veni la un interval de zece minute, fiind utilizate pentru început vagoane vechi. Lucrările la noua linie au început în 1989, iar la jumătatea anilor ’90 au fost întrerupte. Investiţia din 1989 şi până în prezent a fost de 145 milioane euro, din care 23 milioane euro au reprezentat un credit Banca Europeană de Investiţii, restul sumei fiind asigurat de la bugetul de stat.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că anul viitor tronsonul 1 Mai-Zarea va fi finalizat şi vor începe lucrările pentru linia Zarea-Laromet.