Orban: Ţinta de absorbţie fondurilor UE în 2012 rămâne de 6 miliarde de euro
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, afirmă, într-un interviu pentru Pro Tv, că ţinta de absorbţie a fondurilor UE pe 2012 rămâne de 6 miliarde de euro, din care 3,5 miliarde pe politica de coeziune, remarcând însă că pe primul trimestru sumele absorbite real "nu sunt foarte mari".
Leonard Orban (Imagine: Stefan Micsik/Arhiva Medifax Foto)
"Ţinta rămâne, în continuare, 6 miliarde de euro, din care 3,5 mld. euro pe politica de coeziune. Este adevărat că în primul trimestru sumele absorbite real nu sunt foarte mari, dar, pe de altă parte, deja au fost transmise Comisiei Europene cereri de rambursare a căror sumă reprezintă pe întreg procesul peste 8%", a declarat Orban.
El a admis că "este un progres limitat" şi că "sunt paşi mici", dar şi-a exprimat speranţa că pas cu pas România va reuşi să atingă obiectivul de a avea o rată de absorbţie pe zona de coeziune de cel puţin 20%.
"Şi, în total, rata de absorbţie care include toate fondurile care au fost alocate a ajuns la o cifră de 25%", a mai spus Orban în interviul pentru Pro Tv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
-
Obiectele din metale preţioase expuse la Muzeul Drents, aduse înapoi în România
-
Curg întrebările despre AI-ul chinezilor. SUA investighează dacă DeepSeek a obţinut ilegal acces la tehnologie pentru a-şi antrena modelul AI
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO