- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ordonanţa pentru combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitor şi a intrat în vigoare
Ordonanţa de combatere a evaziunii fiscale a intrat în vigoare la puţine ore după avizul final al Guvernului, prin publicarea în Monitor, din actul normativ fiind eliminate prevederile iniţiale referitoare la aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare şi accizele la produse de lux, acuzate de CE.
Ordonanţa pentru combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitor şi a intrat în vigoare (Imagine: Mediafax Foto)
Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a decis să renunţe la aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare şi reintroducerea accizelor la produse de lux, după ce Comisia Europeană a atenţionat că aceste prevederi încalcă legislaţia UE, dar a menţinut registrul operatorilor intracomunitari, care va fi înfiinţat la 1 august 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"S-a decis în acelaşi timp ca produsele pentru care se va aplica taxarea inversă să fie restrânse, prin eliminarea unor mărfuri", au arătat sursele citate.
Deciziile au fost luate în şedinţa de miercuri a Guvernului.
La puţine ore de la avizul Executivului, ordonanţa de urgenţă a fost publicată, miercuri seara, în Monitorul Oficial şi a intrat astfel în vigoare, cu informaţiile anunţate de MEDIAFAX.
Astfel, au fost eliminate prevederile iniţiale referitoare la aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare şi reintroducerea accizelor la produse de lux.
Documentul aprobat la 30 mai prevedea că achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peşte, flori, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA.
În forma iniţială, ordonanţa stabilea totodată că vor fi din nou accizate confecţiile din blănuri naturale (cu 45%), cu excepţia celor de iepure, oaie, capră, articole din cristal (15%), bijuteriile din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor (10%), produse de parfumerie (între 10 şi 35%), armele şi armele de vânătoare altele decât cele de uz militar (100%), iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement (între 5 şi 15%), precum şi motoarele cu capacitate de peste 25 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement (între 5 şi 9%).
Documentul restrânge şi produsele pentru care va fi aplicată taxarea inversă, menţinând cerealele, plantele tehnice, legumele, fructele, carnea, zahărul, făina, pâinea şi produsele de panificaţie, dar eliminând din această categorie florile, peştele, fructele de mare şi produsele din carne.
Comisia Europeană a transmis în urmă cu două săptămâni, pentru MEDIAFAX, că ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale "ridică o serie de îngrijorări în ceea ce priveşte conformitatea sa cu legislaţia UE" şi a reclamat că a fost consultată foarte târziu de către autorităţile române, iar Guvernul nu a ţinut cont de observaţiile primite din partea CE.
Ministrul Finanţelor a admis că atât aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare, cât şi taxarea inversă privind TVA din anumite tranzacţii în piaţa internă contravin legislaţiei europene, dar a arătat că autorităţile vor urmări să iasă din această procedură înainte să fie aplicate penalităţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO