"Chiar dacă am avut anul trecut o creştere extraordinară a creditelor, care nu va putea fi susţinută şi în 2008, mai avem încă 6-10 ani până să atingem media Ungariei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei", a afirmat Anghel la seminarul "Creşterea dobânzilor – frână pentru creditare sau doar temperare?", organizat de Ziarul Financiar.
El a arătat că Cehia a avut anul trecut o creştere a creditelor de 25%, iar Polonia de peste 20%, state care continuă ritmurile de creştere, iar România trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a le ajunge din urmă.
Potrivit acestuia, împrumuturile ipotecare vor avea şi în acest an, în România, un ritm de creştere important, peste cel înregistrat de creditele de consum.
În ceea ce priveşte valoarea depozitele atrase de bănci de la populaţie, România ar putea ajunge a doua ţară din regiune, în circa opt ani, Polonia rămănând pe primul loc.
"Nu cred că vom ajunge Polonia din urmă într-un termen rezonabil", a spus Anghel.
Din punct de vedere al Produsului Intern Brut, el a arătat că România va ajunge în circa zece ani la nivelul Cehiei, dacă păstrează un ritm de creştere peste cel înregistrat de ţările menţionate, cu toate acestea situându-se la la jumătate din PIB-ul Poloniei.