Tranzacţia prevedea ca după finalizarea centrului comercial Immofinanz să preia integral proiectul, cu o suprafaţă construită de 43.000 de metri pătraţi şi care a atras o investiţie de circa 100 milioane de euro. Centrul comercial a fost lansat la sfârşitul anului trecut.
„Futureal Group şi Immofinanz Group au încheiat procesul de vânzare-cumpărare a proiectului Gold Plaza”, au anunţat vineri cele două companii.
Gold Plaza, care are o suprafaþã închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, are un grad de ocupare de aproape 90%.
Printre chiriaşii centrului se numără hipermarket-ul Cora, Cinema City, C&A, New Yorker, Deichmann, Takko, Leonardo, Waikiki, Domo, Altex, House of Art, San Francisco, Fox, Douglas, Centrofarm, Orsay, Best of Bowling, Kenvelo şi Jeans Club.
Gold Plaza este primul proiect comercial al Futureal pe piaţa românească, compania fiind implicată şi în dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial în zona Băneasa din Bucureşti.
Immofinanz deţin proprietăţi evaluate la circa un miliard de euro în România, care a rămas cea mai importantă piaţă din Europa de Est pentru grup.