(P) Cris-Tim continuă să ofere produse sigure şi de calitate
Bucureşti, august 2018 – Compania Cris-Tim îşi menţine promisiunea de transparenţă privind produsele sale şi asigură consumatorii că produsele puse pe piaţă sunt de calitate şi sigure. Astfel, compania precizează că pentru produsele sale din carne de porc foloseşte materie primă numai din unităţi autorizate şi certificate.
(P) Cris-Tim continuă să ofere produse sigure şi de calitate
Cris-Tim utilizează exclusiv carne marcată cu ştampila ovală. Aceasta atestă posibilitatea efectuării schimburilor intracomunitare şi provenienţa cărnii din ferme şi abatoare autorizate şi certificate. Carnea provine din zone care nu sunt supuse restricţiilor de pestă porcină africană. În plus, fabrica deţinută de companie nu se află în zonele vulnerabile, astfel compania respectă cerinţele Deciziei (CE) 709/2014 privind măsurile zoo-sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Compania Cris-Tim este autorizată pentru schimburi intracomunitare, ceea ce înseamnă că achiziţionează carne numai din unităţi autorizate cu marca de identificare ştampila ovală, conform regulamentelor europene în vigoare. În procesul de fabricaţie, carnea utilizată provine de la animale sănătoase clinic, din ferme şi abatoare care îndeplinesc cele mai stricte condiţii sanitar veterinare, de sănătate animală şi de igienă.
Totodată, sunt aplicate măsuri suplimentare de verificare şi control, prin inspectori acreditaţi de autorităţile în vigoare, care asigură conformitatea loturilor de carne recepţionată, provenienţa, calitatea şi siguranţa acesteia.
Toţi furnizorii Cris-Tim sunt evaluaţi dacă îndeplinesc cerinţele sanitar veterinare şi respectarea strictă a condiţiilor de siguranţă şi igienă prin efectuarea de audituri neanunţate în unităţile de producţie. Aceste audituri sunt făcute de o comisie de specialişti care verifică şi se asigură că cerinţele de siguranţă alimentară sunt implementate în conformitate cu standardele de calitate specifice industriei (ISO 22000: 2005, IFS Food versiunea 6, FSSC 22000).
Produsele Cris-Tim de care se bucură românii sunt prezente pe piaţa europeană încă din anul 2009. În prezent, ele sunt exportate în 16 ţări din UE, iar mezelurile companiei sunt identice, indiferent de ţara în care sunt comercializate. Totodată, fiecare produs finit Cris-Tim este inspectat extrem de riguros pentru a îndeplini toate standardele de calitate şi siguranţă alimentară la nivel european.
Toată carnea folosită de Cris-Tim este supusă unor proceduri interne de verificare în laboratorul propriu, care este dotat cu aparatură modernă şi permite realizarea unui larg spectru de analize specifice (fizico-chimice, microbiologice). Compania de familie colaborează şi cu laboratoare externe, acreditate RENAR şi certificate să garanteze calitatea şi inocuitatea materiilor prime folosite.
,,În aceste momente tensionate, suntem alături de fermieri, agricultori şi de proprietarii de animale sacrificate şi sperăm că vor primi în curând despăgubirile anunţate de autorităţi. Cât despre clienţii noştri, îi asigurăm că ne menţinem atât angajamentul de a pune pe mesele lor produse sigure şi gustoase, cât şi transparenţa faţă de ei”, declară dl Radu Timiş, preşedinte şi fondator Cris-Tim.
Ca parte a promisiunii de a oferi produse de cea mai bună calitate, Cris-Tim îşi asumă în mod firesc transparenţa privind produsele sale - atât la nivelul reţetei, prin afişarea conţinutului de carne, al ingredientelor, cât şi în ceea ce priveşte procesul de fabricare, tehnologia utilizată şi mediul în care sunt făcute.
Despre Cris-Tim
Cu o istorie de peste 25 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, oferind întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete si savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare şi prin sistemele de management al siguranţei alimentului (ISO 22000:2005) şi al protecţiei mediului (ISO 14001: 2004).
Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brands in categoria produse din carne, timp de 7 ani consecutiv, în urma celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului in Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România.
Salamul Săsesc Cris-Tim a fost ales Produsul Anului 2018, în urma voturilor exprimate chiar de consumatori. Produsul Anului este un concept internaţional care premiază produsele inovatoare şi care e prezent în peste 40 de ţări. În studiu s-au inscris toate produsele de larg consum care au avut o inovaţie în ultimele 18 luni până la data startului competiţiei, Salamul Săsesc câştigând detaşat în categoria “Salam”.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO