- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (21.07.2015, 18:41)
- Alice Draghici
Pachetul de legi privind achiziţiile publice, în dezbatere publică
Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice a intrat, marţi, în dezbatere publică şi până la sfârşitul lunii august legiile care reglementează achiziţiile publice vor fi pe masa Guvernului pentru adoptarea şi implementarea lor, a declarat premierul Victor Ponta.
Urmărește
2134 afișări
Pachetul de legi privind achiziţiile publice, în dezbatere publică (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
”De astăzi cele două proiecte sunt în dezbatere publică, însă toţi cei prezenţi aici au sarcina ca în ultima săptămână din august să avem practic pe masa guvernului textele, tot pachetul de legi ca să putem să luăm decizia referitoare la adoptarea şi implementarea acestora”, a declarat premierul, la Palatul Victoria.
Victor Ponta a precizat că legea care reglementează achiziţiile publice a fost de multe ori modificată şi ”de fiecare dată şi-a dovedit limitele” în aşa fel încât o reformă reală a modului de efectuare a achiziţiilor publice în România era absolut necesară.
”Am cerut colegilor mei, în diversele poziţii pe care le-au ocupat, Ministerul de Finanţe, Ministerul Fondurilor Europene, Delivery Unit condus de Ioana Petrescu să găsească împreună cu Comisia Europeană o soluţie care să asigure trei lucruri: în primul rând să avem un sistem de achiziţii publice transparent şi clar pentru toată lumea, în al doilea rând acest sistem previne nu doar conflicte de interese, corupţie dar eu cred că trebuie să prevină cea mai mare problemă şi anume birocraţia – mai dăunătoare achiziţiilor publice decât orice altceva şi în al treilea rând că aceste reguli sunt în sens european, îndeplinesc standardele europene şi în acest fel nu vom mai avea nici un fel de problemă în viitor în achiziţiile efectuate în cadrul programelor finanţate cu bani europeni”, a subliniat Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Premierul a mai precizat că ”un nou sistem, o reformă reală a achiziţiilor publice alături de reforma reală a sistemului fiscal bugetar prin Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, alături de reforma instituţională privind accesarea şi folosirea banilor europeni (...) sunt de fapt ca picioarele de la o masă – niciuna nu merge fără cealaltă”, afirmând totodată că ”degeaba avem Cod fiscal dacă nu avem Cod de procedură fiscală, degeaba avem Cod fiscal, Cod de procedură fiscală, reforma instituţională a fondurilor europene, dacă nu avem legea achiziţiilor. Niciuna nu merge fără cealaltă, se blochează undeva şi din acest punct de vedere, acest pachet legislativ este esenţial pentru obiectivele pe care le-am transmis”, a spus şeful Executivului.
Prim-ministrul a precizat că s-a lucrat mai bine de un an la Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice care se referă în special la achiziţiile publice-legea de bază şi proiectul de lege privind căile de atac.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe