Economic

Angajatorii de la stat au scos în piaţă peste 3.000 de joburi noi în luna aprilie

Angajatorii de la stat au scos în piaţă peste 3.000 de joburi noi în luna aprilie, iar cumulat, în primele patru luni, aproximativ 10.000 de posturi. Roxana Drăghici, eJobs: sistemul sanitar a fost unul dintre cei mai puternici angajatori în această perioadă.

(P) Constructorul Edil Adionit a atins peste un milion de metri pătraţi construiţi, ansambluri rezidenţiale în care locuiesc deja 25.000 de familii

Compania Edil Adionit, furnizor de servicii din domeniul construcţiilor pentru apartamente, are peste 200 de proiecte în Bucureşti, între care ansambluri de case, vile individuale sau duplexuri. Anul acesta, compania a anunţat că a atins peste un milion de metri pătraţi construiţi – de clădiri în ansambluri rezidenţiale în care locuiesc deja peste 25.000 de familii.

Doi foşti membri din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica solicită compensaţii de 2,2 mil.lei

Doi foşti membri din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, cărora le-au fost retrase mandatele, cer compensaţii de 2,2 mil. lei, anunţă Ziarul Financiar.

Disney începe a treia rundă de concedieri şi elimină peste 2.500 de locuri de muncă

Disney începe a treia rundă de concedieri din acest an, peste 2.500 de angajaţi urmând să îşi piardă locurile de muncă, au declarat surse pentru CNN şi Deadline.   Disney taie în total aproximativ 7.000 de locuri de muncă în acest an, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor iniţiate de directorul general Bob […]

Câciu: Este nevoie de o strategie echilibrată la nivelul UE pentru a răspunde noilor provocări

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a discutat marţi, cu delegaţia condusă de Johannes Hahn, comisarul european pentru buget şi administraţie, despre principalele măsuri luate de România în ceea ce priveşte accelerarea atragerii fondurilor europene şi implementarea reformelor aferente PNRR.

Gripa aviară: Brazilia declară urgenţă sanitară în toată ţara

În vigoare pentru 180 de zile, ca măsură de precauţie, perioada cuprinde interziceri la târgurile de păsări, concursuri şi expoziţii.

Scandal în Forţele Aeriene din Argentina: 5 avioane Super Étendard, niciodată folosite, au fost retrase

Ministrul argentinian al Apărării, Jorge Taiana, a anunţat oficial retragerea avioanelor de atac monomotor Super Étendard, achiziţionate în 1979, şi second-hand, în 2018, din Franţa.

Arcadia Medical Beauty reafirmă legătura dintre frumuseţe şi sănătate în cadrul Aesthetic Evolution Gala

Iaşi, 22 mai: Lider în sectorul medical privat din regiunea Moldovei, Arcadia – Spitale şi Centre Medicale organizează un eveniment exclusivist pentru centrul Arcadia Medical Beauty. Aesthetic Evolution Gala a avut ca scop facilitarea interacţiunii dintre echipa medicală, specialişti în domeniul frumuseţii şi beauty enthusiasts. Cu servicii medicale integrate de chirurgie estetică, dermatologie, cosmetologie, ginecologie […]

Piaţa hotelieră din Bucureşti dă semne de revenire

Gradul de ocupare a hotelurilor din Bucureşti a fost de 62% în primul trimestru, în creştere cu 33% faţă de perioada similară a anului trecut, şi se află la doar 5% sub nivelul din 2019, anterior pandemiei.

Revolut a aflat cum arată planurile de vacanţă ale românilor, în 2023

Bucureşti, 23 mai 2023 – 1 Mai a dat startul sezonului estival şi tot mai mulţi români îşi pun în practică planurile pentru vacanţa din 2023, unii îşi fac calculele pentru „Litoralul pentru toţi”, alţii îşi pregătesc temeinic minivacanţa de 1 Iunie şi Rusalii. Studiile arată că românii folosesc serviciile de digital banking mai ales […]

Asociaţia Română a Băncilor, reacţie la sancţiunile ANPC: afirmaţii false şi rea credinţă

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) anunţă că se raliază demersurilor băncilor de contestare a proceselor verbale de contravenţie încheiate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). ANPC amendase 11 bănci pentru modul de calcul al ratelor la credite.

Cât valorează noua bancnotă din Argentina? S-a depreciat rapid cum a intrat în circulaţie

Noua bancnotă argentiniană de 2.000 de pesos, cea mai mare bancnotă, a intrat luni în circulaţie, însă, din cauza deprecierii rapide a monedei, valorează doar 8,50 dolari la cursul oficial şi puţin peste 4 dolari pe pieţele paralele utilizate în mod obişnuit, scrie Reuters.

Financial Times: Grupul G7 tinde spre un pact de apărare faţă de presiunile economice

Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) semnalează intenţia de a crea o alianţă care să adopte măsuri comune de contracarare a presiunilor economice şi comerciale, pe fondul activităţilor Chinei, notează cotidianul Financial Times.

Grindeanu: A fost desemnat constructorul ultimului din cele 13 loturi ale autostrăzii A7

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că luni a fost desemnat constructorul ultimului din cele 13 loturi ale autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău: Constructorul turc va avea la dispoziţie 1,15 miliarde de lei fără TVA şi 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor şi deschiderea circulaţiei.

Detalii despre industria videochat-ului din România. Şeful ANAF, spune că peste 400.000 de persoane lucrează oficial în acest domeniu, sumele de bani câştigate putând fi văzute prin bănci

Lucian Heiuş, şeful ANAF, a declarat că în industria videochat-ului din România lucrează peste 400.000 de persoane. În plus sunt înregistrate 5.000 de firme cu acest obiect de activitate. El menţionează că instituţia pe care o reprezintă poate obţine toate informaţiile despre veniturile acestor societăţi, sumele de bani câştigate putând fi văzute prin bănci, scrie ZF.

Sarcom, unul dintre cei mai mari producători locali de lacuri şi vopsele, devine EVOLOR şi ţinteşte un volum de business de 98 mil. RON în 2023

Bucuresti, 19 mai 2023 – Sarcom, unul dintre cei mai mari jucători locali pe segmentul producţiei de vopsele şi lacuri, se relansează sub denumirea de EVOLOR şi raportează un volum de business de 17,6 milioane RON în primele 3 luni ale anului 2023, în creştere cu 46% faţă de primul trimestru al anului trecut. EVOLOR, […]

5G pentru tehnologii colaborative – soluţia Augmented Team

Orange deschide cel de-al doilea laborator 5G din România alături de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi de Continental

Iris- Fit & Try before you buy!

Inovaţie şi personalizare pentru platformele de e-commerce din industria modei IRIS- the new shopping best friend for your customer! Irisphera este un startup high-tech B2B care îşi doreşte să susţină industria de fashion prin a le oferi clienţilor finali o experienţă unică şi personalizată de shopping online. Iris este primul manechin virtual care se adaptează […]

Astăzi a început Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est

Bucureşti, 22 mai 2023 - Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est. În prima zi – Innovation Summit – au prticipat, în ceremonia de deschidere, reprezentanţi ai autorităţilor, iar speakeri internaţionali au susţinut prezentări şi demonstraţii. Primele cinci zile, organizate sub numele Business Summits, sunt dedicate conferinţelor nişate, concentrate pe Inovaţie, HR, Retail, Java şi Software Architecture, ce vor avea loc la NORD Events Center by Globalworth. În weekendul 26 - 28 mai, Romexpo Pavilion B1 va fi gazda celei mai ample expoziţii de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est - Tech Expo, deschisă publicului larg.

BAT recunoscut de Financial Times ca lider climatic în 2023

19 mai 2023 – Compania BAT a fost inclusă pentru al treilea an consecutiv de către Financial Times pe lista liderilor în domeniul combaterii schimbărilor climatice, alături de alte companii europene cu rezultate remarcabile în reducerea emisiilor de carbon.

Meta, sancţionată cu peste 1 miliard de euro pentru încălcarea regulilor privind datele personale

Compania Meta care deţine WhatsApp, Instagram şi Facebook a fost sancţionată cu o amendă record de peste 1 miliard de euro pentru încălcarea reglementărilor UE privind datele personale, potrivit Sky News.

OMV Petrom obţine o finanţare prin PNRR pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom, cea mai mare companie din România şi principala companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea unui contract de finantare prin PNRR pentru constructia unei capacitati de productie a hidrogenului prin electroliza apei in cadrul rafinariei Petrobrazi.

Analiză ZF. O treime din deşeurile generate în UE vin din construcţii. 70% trebuie reciclate

Hârtia, plasticul, aluminiul sunt deşeuri pe care oamenii s-au obişnuit deja să le colecteze separat. Ce se întâmplă însă atunci când, în situaţia unei renovări masive sau a unei construcţii, un cetăţean se vede pus în faţa unui morman de moloz cu care nu ştie ce are de făcut?

Războiul cipurilor dintre SUA şi China: Beijingul interzice operatorilor de infrastructuri critice să cumpere produse Micron din motive de securitate

Administraţia spaţiului cibernetic din China(CAC) a anunţat că firma, care este cel mai mare producător american de cipuri de memorie, „prezintă riscuri de securitate semnificative pentru lanţul de aprovizionare a infrastructurii critice de informaţii din China”. În consecinţă, a ordonat „operatorilor de infrastructură naţională critică” să nu mai cumpere produse de la Micron, cu sediul […]

Profit record de 3,4 miliarde de lei în T1/2023 în sistemul bancar, plus 70% faţă de T1/2022

Dobânzile mari şi ascensiunea creditării pot duce profitul băncilor la un nou record în 2023, după maximul de 10 mld. lei din 2022, în condiţiile în care în T1/2023 profitul a fost în creştere cu 70% faţă de T1/2022, scrie Ziarul Financiar.

Teama de recesiune şi de anemie în economiile mari ţine cotaţiile petrolului jos

Liderii celor mai industrializate naţiuni occidentale spun că pla­nul lor de a forţa Rusia să ali­men­teze piaţa mondială cu petrol, dar în limitele de preţ impuse de ei, funcţionează, în pofida dubiilor care-l încon­ju­rau acum un an: ţiţeiul curge, iar veniturile Mos­covei scad. Menţinerea petrolului rusesc pe piaţă este importantă pentru a ţine preţurile jos, […]

Pieţele rezidenţiale din întreaga lume rămân sub semnul dobânzilor ridicate

Pieţele rezidenţiale din întreaga lume rămân sub semnul dobânzilor ridicate, al penuriilor de locuinţe şi a scăderii puterii de cumpărare.

Planul ambiţios al şefului Ryanair: să dubleze numărul de pasageri transportaţi în Europa

Şefului Ryanair, Michael O'Lear, şi-a propus să dubleze numărul de pasageri transportaţi în Europa, până la 300 de milioane anual în 2034. La începutul acestei luni, Ryanair a cumpărat 300 de aeronave Boeing într-o tranzacţie de evaluată la 40 mld. dolari, a anunţat Ziarul Financiar

Traficul feroviar între Gara de Nord şi aeroportul Henri Coandă a ajuns la 700.000 de pasageri

Gara de Nord - aeroportul Henri Coandă este o rută feroviară de 120 mil. euro. Traficul a ajuns la 700.000 de pasageri, dar reprezintă doar 5,6% din numărul total de pasageri de pe aeroportul Otopeni, arată o analiză a Ziarului Financiar.

Surpriză: un viceguvernator BNR spune că România a depăşit Polonia la productivitatea muncii

Leonardo Badea, viceguvernator BNR, spune că România a depăşit Polonia la productivitatea muncii la paritatea puterii de cumpărare în anul 2022, potrivit Ziarului Financiar.

Ciolacu: România face un pas uriaş spre una dintre cele mai importante ţinte, independenţa energetică

Marcel Ciolacu, viitorul premier român a transmis un mesaj după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat că SUA oferă finanţare pentru proiectul Reactoarelor Modulare Mici din România. Decizia probează complexitatea şi dezvoltarea relaţiei noastre bilaterale, a spus Ciolacu.

Statele Unite oferă 275 milioane de dolari pentru proiectul reactoarelor modulare mici din România

Statele Unite ale Americii şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi intenţionează să finanţeze cu până la 275 milioane de dolari Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România, a anunţat SN Nuclearelectrica SA.

Minivacanţa de 1 iunie, mai scumpă. Preţurile la cazare au explodat faţă de anul trecut

65% dintre participanţii la un sondaj au în plan o vacanţă în România în perioada 1 iunie şi a Rusaliilor, cu toate că se anunţă o creştere a tarifelor la cazare cu 16% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Euro bifează un nou maxim istoric faţă de leu. BNR afişează un curs valutar de 4.9783 lei/euro

Cursul valutar a fost cotat vineri, 19 mai, la 4.9783 lei/euro, atingând un nou maxim istoric, după ce joi a înregistrat valoarea de 4.9731 lei/euro, notează Ziarul Financiar.

Ucraina vinde ieftin grânele. De ce au nevoie de bani din cereale?

Revigorarea acordului cerealelor dintre Rusia şi Ucraina a avut un impact pozitiv pentru cea din urmă. De pe piaţa europeană, grânele vecinilor ucraineni au putut ajunge în Orientul Apropiat datorită preţurilor competitive. Ucraina se bazează pe banii din exporturi pentru a putea face faţă războiului şi a-şi susţine propriul sistem social să nu intre în […]

România extremelor şomajului: judeţele Ilfov şi Timiş au o rată a şomajului de sub 1%

România extremelor şomajului: judeţele Ilfov şi Timiş au o rată a şomajului de sub 1%, iar în Vaslui şi Teleorman depăşeşte 8%.

România, a treia cea mai bună creştere economică din UE şi campioana regiunii la început de 2023

Deşi avansul economic a fost sub aşteptările celor mai mulţi analişti financiari, performanţa economică din România a fost una dintre cele mai bune din Uniunea Europeană.

Câciu anunţă un acord de finanţare cu Antibiotice Iaşi pentru o nouă capacitate de producţie

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, anunţă semnarea unui acord de finanţare cu Antibiotice Iaşi pentru o nouă capacitate de producţie şi logistică care va asigura fabricarea de noi medicamente generice.

Analiză Franchwise: Apetitul românilor pentru investiţiile în francize, în creştere cu aproximativ 30% în T1 2023

Bucureşti, 18 mai 2023 – Piaţa de francize îşi continuă creşterea într-un ritm accelerat în 2023, având în vedere interesul ridicat al românilor pentru deschiderea unei afaceri în regim de franciză. Astfel, în primul trimestru din an, în România au fost deschise cu aproximativ 30% mai multe francize decât în primul trimestru din 2022, potrivit datelor Franchwise, cea mai mare companie de consultanţă în domeniul francizelor din România.

Vineri încep înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice – Ediţia 2023

Ministerul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că vineri se lansează sesiunea de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice - Ediţia 2023: „Vom da startul uneia dintre cele mai populare şi aşteptate programe de finanţare”.