- Home
- Economic
- (25.10.2024, 22:41)
- Iulian Moşneagu
Paolo Gentiloni afirmă că taxele UE asupra vehiculelor electrice fabricate în China nu sunt o măsură protecţionistă
Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat că taxele Uniunii Europene asupra vehiculelor electrice fabricate în China nu pot fi considerate protecţionism.

„Până acum trei sau patru ani aveam o atitudine mai optimistă în ceea ce priveşte comerţul cu China”, a declarat vineri comisarul Paolo Gentiloni pentru Bloomberg.
„Acum ştim că, pentru a avea condiţii de concurenţă echitabile, trebuie să monitorizăm mult mai mult modul în care funcţionează subvenţiile şi modul în care mai multe sectoare sunt afectate de supraproducţie. Având această nouă abordare nu înseamnă că vom adopta o atitudine protecţionistă”, a adăugat comisarul.
Gentiloni a vorbit cu câteva zile înainte ca vehiculele electrice fabricate în China să se confrunte cu taxe de până la 45%, regulamentul de introducere a noilor tarife fiind aşteptat până la 30 octombrie. Oficialii de la Bruxelles şi Beijing au purtat discuţii în vederea evitării unor astfel de taxe, însă UE a declarat că încă vede „lacune semnificative rămase”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump îl demite pe şeful Statului Major Întrunit, C.Q. Brown
-
Reuters: SUA iau în calcul să taie accesul Ucrainei la internetul Starlink dacă nu va semna acordul privind mineralele rare
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
Punerea în aplicare a unor astfel de măsuri „este ceva foarte rezonabil, proporţional din partea noastră”, a declarat Gentiloni. „Există o supracapacitate chineză în acest sector şi, de asemenea, subvenţii pentru industriile lor”.
Gentiloni a subliniat, de asemenea, că liberul schimb este o valoare fundamentală a UE.
„Ar trebui să fim foarte atenţi să menţinem comerţul deschis - desigur, să-l securizăm mai mult, aşa cum spunem cu toţii acum, dar securizarea nu înseamnă protecţionism şi închiderea comerţului”, a spus el.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe