Paradoxul crizei: Creşte cererea de programe de educaţie pentru manageri. „Avem cu 50% mai mulţi aplicanţi”
Criza coronavirusului a născut un paradox: când afacerile scad, managerii scot din buzunar mii de euro ca să se întoarcă la şcoală. Un program de educaţie managerială de tip MBA sau Executive MBA oferit de o şcoală de afaceri din România costă între 10.000 şi 35.000 de euro. Marilena lucrează în banking încă de la terminarea facultăţii. Cochetează cu ideea de a face un MBA de trei ani, însă pasul l-a făcut anul acesta. Din toamnă, este studentă la un program de educaţie pentru manageri oferit de o şcoală de afaceri austriacă.
„Un MBA îl văd ca pe o fereastră, o şansă de a-mi deschide mintea, de a mă scoate din zona mea de confort, banking-ul, de a interacţiona cu alţi oameni din alte industrii”, spune Marilena Ignat, manager bancă.
„În statisticile noastre, anul acesta, avem cu 50% mai mulţi aplicanţi, în momentul acesta, la 1 iulie, faţă de anul trecut, 1 iulie. Oamenii au fost mai atraşi în momentele de criză să ştie cum să îşi dealuiască provocările la job şi au fost mai atraşi de programele de MBA. Avem mai mult timp alocat să ne gândim la dezvoltarea noastră profesională”, explică Adriana Georgescu, manager program de Executive MBA.