Veniturile totale au avansat cu 5,5%, la 90,1 miliarde de euro, se arată în raportul financiar al Carrefour pentru 2010.
Grupul a anunţat în această săptămână că va propune acţionarilor desprinderea reţelei de discount Dia şi a 25% din divizia de imobiliare, măsuri care-i vor permite să se concentreze de dezvoltarea mărcii Carrefour, notează Bloomberg.
După separarea Dia, acţiunile acestei companii vor fi listate la bursa de la Madrid. Unitatea de imobiliare se va lista la bursa de la Paris.
Pentru acest an, retailerul intenţionează să-şi accelereze extinderea, deschizând 800 de magazine, cele mai multe pe pieţele în creştere.
Carrefour a anunţat în ianuarie că vânzările din România au scăzut anul trecut cu 0,4%, la 1,13 miliarde de euro. În prezent retailerul deţine pe piaţa locală 33 de supermarketuri şi 23 de hypermarketuri.