Parisul şi Berlinul doresc aprofundarea uniunii economice, în perspectiva uneia politice

Publicat: 27 06. 2012, 22:03
Actualizat: 02 11. 2021, 20:41

Potrivit preşedintelui francez, care s-a întâlnit cu Merkel înaintea summitului Consiliului European, atât Franţa, cât şi Germania doresc „aprofundarea uniunii economice şi monetare, care în viitor va deveni politică, pentru a se ajunge la integrare şi solidaritate”.

„Ne aflăm înaintea unui summit important. Deja am înregistrat progrese, în special în privinţa creşterii economice, care a făcut obiectul a numeroase dispute”, a continuat Hollande.

Catalogând situaţia drept „serioasă”, Angela Merkel a vorbit despre „obligaţia construirii unei Europe puternice şi stabile”.

„Avem nevoie de o Europă mai integrată, o Europă care să funcţioneze”, a subliniat Merkel.