Patriciu: Preţul benzinei va ajunge la 5 lei pe litru

Publicat: 19 03. 2008, 12:14
Actualizat: 05 11. 2012, 17:00

"Cum am mai spus, accizele trebuie să fie egale la benzină şi motorină, pentru că una este impozitată prea mult, iar cealaltă prea puţin", a declarat Patriciu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

El a adăugat că această măsură ar duce la o scădere a preţului carburanţilor.

"Măsura ar trebui luată în următoarele luni, altfel cu siguranţă preţul va ajunge la 5 lei pe litru. Este o aritmetică pură, nu trebuie să o dovedească Mama Omida", a spus Patriciu.

El a adăugat că producţia de petrol a României se ridică anual la 4,7 milioane tone, în timp ce consumul este de 14 milioane tone.

Potrivit omului de afaceri, o creştere de 10% a preţului materiilor prime duce la o majorare de 5% a preţului carburanţilor la pompă.

Preţul petrolului la nivel internaţional a atins în ultimele săptămâni mai multe niveluri record şi se plasa, miercuri, la circa 108 dolari pe baril.

Cotaţiile internaţionale ridicate ale petrolului influenţează şi piaţa de distribuţie a carburanţilor din România, unde preţurile au crescut semnificativ în ultimele luni.