Paul Mărăşoiu a câştigat concursul pentru conducerea Direcţiei Naţionale de Turism din MDRT

Paul Mărăşoiu, proprietarul companiei de consultanţă hotelieră Peacock Hotels, este, începând de luni, directorul Direcţiei Naţionale de Turism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, după ce a câştigat concursul organizat de instituţie în luna februarie.

Urmărește
15 afișări

Funcţia de director al Direcţiei Naţionale de Turism a fost înfiinţată în toamna anului trecut, după comasarea Ministerului Turismului cu Ministerul Dezvoltării Regionale.

Paul Mărăşoiu are 49 de ani şi a ocupat până luni funcţiile de director regional al lanţului hotelier Golden Tulip şi de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Organizatorilor Profesionişti de Conferinţe şi Expoziţii din România (RCB).

"Începând din toamna anului trecut, au fost trei sesiuni pentru ocuparea acestui post. La primele două nu s-a calificat nimeni, iar la ultima au fost patru înscrişi, dintre care au participat trei. Principiul scoaterii la concurs a acestui post a fost solicitat de mediul profesional, pentru ca sectorul să fie condus de oameni din domeniu", a declarat agenţiei MEDIAFAX Paul Mărăşoiu.

El a adăugat că au avut loc mai multe discuţii în mediul profesional pentru participarea la acest concurs, iar cineva a trebuit să se "sacrifice".

Mărăşoiu a mai spus că a delegat colaboratorilor săi, începând de luni, toate afacerile de care se ocupa.

"Printre planurile mele se numără acela de a pune mai multă rigoare în întregul proces, de a conlucra cu structurile profesionale şi de a comunica mai fluent cu mediul de afaceri. Mi-am propus şi să pun în funcţiune o serie de proiecte care au trenat multă vreme", a afirmat noul director al MDRT.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici