Uniper, companie germană din energie, unul dintre cei mai mari jucători din sectorul energetic din Europa, fiind cel mai mare cumpărător de gaze din Rusia al UE înainte de 2022, este unul dintre cumpărători gazului care urmează să fie extras din Marea Neagră din Neptun Deep în urma unui acord încheiat cu OMV Petrom.
Petrom şi Romgaz au fiecare câte 50% din cel mai important proiect energetic off-shore din România. Agenţia de presă Reuters a scris ieri citând surse că OMV Austria a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale companiei germane Uniper din Marea Neagră începând din 2027, în contextul în care Europa caută noi modalităţi de a-şi consolida securitatea energetică după ce a întrerupt legăturile cu Rusia.
Conform unor surse de înalt nivel din cadrul responsabililor relaţiilor romano-austriece, intrarea în Schengen a României a fost condiţionată de semnarea acestui contract de furnizare a gazului din Marea Neagra catre Austria şi Germania.
Uniper a fost grav afectată de criza energetică din Europa declanşată de reducerea livrărilor de gaze naturale din Rusia în contextul războiului din Ucraina. Deoarece Uniper era unul dintre cei mai mari importatori de gaze din Rusia, compania a suferit pierderi masive în încercarea de a achiziţiona gaze la preţuri mult mai mari de pe alte pieţe.
În 2022, guvernul german a decis să naţionalizeze Uniper pentru a o salva de la colaps şi a asigura stabilitatea aprovizionării cu energie în Germania. Această măsură a implicat o injecţie financiară semnificativă din partea statului german, care a devenit principalul acţionar al companiei.
Financial Times scria în toamna lui 2023 că importatorul german de gaze naţionalizat Uniper a început să ramburseze un ajutor guvernamental în valoare de 13,5 miliarde euro, pregătindu-se pentru o posibilă vânzare care să îl readucă în mâini private.
Compania, care a fost cel mai mare importator european de gaze ruseşti înainte de invazia la scară largă a preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina, a efectuat un transfer de 530 de milioane euro către statul german în septembrie. O tranşă separată de aproximativ 2,5 miliarde de euro va fi transferată la începutul anului 2025, a declarat atunci compania.
Uniper a devenit un simbol nefast al dependenţei excesive a Germaniei de Moscova în urma invaziei lui Putin din 2022 asupra Ucrainei. Înainte de criză, cea mai mare economie a Europei importa mai mult de jumătate din gazul său din Rusia.
Decizia lui Putin de a întrerupe livrările de gaze către Europa în 2022 a împins Uniper în pragul colapsului.
Guvernul german a intervenit, injectând 13,5 miliarde de euro în acţiuni pentru o participaţie de 99% în companie şi acordându-i împrumuturi în valoare de 6 miliarde de euro, în cadrul uneia dintre cele mai mari operaţiuni de salvare a companiilor din istoria Germaniei.
Compania şi-a revenit rapid, raportând anul trecut câştiguri „excepţional de bune” înainte de dobânzi şi impozite de 6,4 miliarde euro, datorită condiţiilor favorabile de pe piaţa gazelor şi unei strategii de acoperire de succes.
În anul financiar 2023, Uniper a înregistrat venituri totale de 107,915 miliarde de euro, la jumătate faţă de anul precedent. De asemenea, compania a raportat un EBIT ajustat (câştiguri înainte de dobânzi şi impozite) de 6,367 miliarde de euro, comparativ cu un EBIT ajustat negativ de -10,877 miliarde de euro în 2022.