„Seismul a venit într-un moment în care Japonia părea să fi găsit calea spre creştere economică, după o încetinire la sfârşitul anului trecut. Impactul imediat al dezastrului va fi, probabil, semnificativ. Experienţa dezastrelor anterioare din Japonia şi alte state dezvoltate demonstrează că şocul pe termen scurt va fi urmat de o creştere susţinută de cheltuielile pentru reconstrucţie”, menţionează OCDE.
Economia niponă va înregistra o scădere semnificativă în al doilea trimestru, însă nu la fel de severă comparativ cu declinul de 20%, în ritm anual, observat după falimentul băncii americane Lehman Brothers în septembrie 2008, subliniază OCDE. Economia va avansa, însă, puternic începând cu al treilea trimestru.
Organizaţia anticipează că Produsul Intern Brut va creşte cu 2,3% în 2012, comparativ cu 1,3% cât a anticipat anterior.
Guvernul nipon apreciază la 25.000 de miliarde de yeni (208 miliarde de euro) pagubele directe produse infrastructurilor şi clădirilor de cutremurul de pe 11 martie şi de valurile tsunami care au urmat.