Pe timp de criză, marile companii devin investiţii mai atractive decât titlurile de stat

Marile companii internaţionale urcă în topurile ratingurilor de credit şi, în multe cazuri, reuşesc să depăşească guvernele ţărilor din care provin, în contextul turbulenţelor care persistă în urma crizei financiare din ultimii ani, potrivit unei analize Reuters.

Urmărește
179 afișări
Imaginea articolului Pe timp de criză, marile companii devin investiţii mai atractive decât titlurile de stat

Pe timp de criză, marile companii devin investiţii mai atractive decât titlurile de stat (Imagine: Shutterstock)

În timp ce Statele Unite riscă să-şi piardă ratingul "AAA" după o dispută îndelungată şi crâncenă la Washington pe tema plafonului datoriei de stat, o serie de companii multinaţionale par pregătite să profite de ratingurile mai bune de care se bucură în raport cu emitenţii suverani.

În mod normal, guvernul este considerat cea mai solventă entitate dintr-o ţară, datorită sumelor uriaşe de bani încasate din taxe, rezervelor substanţiale de valută şi capacităţii de a se finanţa prin vânzarea de active aflate în proprietatea statului.

Însă în urma crizei financiare, mai multe guverne se confruntă cu riscuri mai mari privind retrogradarea ratingului sau intrarea în default (incapacitate de plată), situaţia acestora fiind, aparent, mai gravă decât pentru unele companii private.

De altfel, companiile multinaţionale, în special cele care au venituri substanţiale de pe pieţele emergente, se bucură de fluxuri de numerar ridicate.

"Din 2008, un număr mare de multinaţionale şi-au redus gradul de îndatorare şi au crescut ponderea numerarului în bilanţ, aşa că am putea intra într-un ciclu de upgrade (modificări pozitive ale ratingului de credit - n.r.). Asta conduce la companii cu rating mai bun decât statul de origine. Tot mai multe companii vor intra în această categorie", comentează Ashok Shah, director executiv de investiţii la London & Capital.

La nivel global, 107 de companii şi autorităţi locale au ratinguri de credit pentru împrumuturile în valută mai bune decât guvernele ţărilor "de domiciliu", potrivit agenţiei Standard & Poor's (S&P).

"Bilanţurile contabile ale ţărilor membre OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - n.r.) vor continua să se deterioreze. Urmează un ciclu de downgrade pe termen mediu-lung în următorii cinci ani", a adăugat Shah.

În Statele Unite, companiile Automatic Data Processing, Exxon Mobile, Johnson & Johnson şi Microsoft au rating "AAA", iar S&P a arătat anterior că modificarea ratingului de ţară al SUA, de asemenea triplu A în prezent, nu va afecta aceste patru grupuri.

Astfel, costul asigurării datoriilor acestor patru companii împotriva intrării în default (incapacitate de plată), în cazul obligaţiunilor cu maturitatea la cinci ani, este cu cel puţin 0,2 puncte procentuale mai scăzut decât în cazul guvernului american.

În Spania, guvernele regionale autonome din Ţara Bascilor şi Navarra au ratinguri mai bune decât guvernul central, iar în Japonia grupul Canon se laudă cu un calificativ de risc de credit mai mic decât statul.

Exemple se regăsesc şi pe pieţele emergente. Operatorul turc de telecomunicaţii mobile Turkcell, care s-a extins în Ucraina şi Belarus, are rating mai bun decât guvernul de la Ankara.

În Brazilia, ratingul producătorului de băuturi AmBev a fost ridicat recent la "A-", cu o treaptă peste cel al ţării.

Astfel, companiile şi obligaţiunile lor devin investiţii tot mai atractive pe pieţe, în defavoarea titlurilor de stat.

Trendul ar putea fi deja prezent pe pieţe. Săptămâna trecută, fondurile americane care investesc în primul rând în titluri de trezorerie au pierdut 32 miliarde de dolari. În acelaşi timp, fondurile de obligaţiuni cu randament ridicat şi rating investment grade (recomandat pentru investiţii) au atras în total 482 miliarde de dolari.

Însă în pofida influxului de capital, piaţa obligaţiunilor corporative nu are mărimea şi lichiditatea pieţei datoriilor suverane. În SUA, sectorul obligaţiunilor corporative este, potrivit estimărilor, la jumătatea pieţei titlurilor de trezorerie, pe care se mişcă obligaţiuni tranzacţionabile de circa 10.000 miliarde de dolari.

Emisiunile de obligaţiuni corporative ar putea înregistra o creştere mai rapidă în 2012, dacă economia globală îşi va recăpăta avântul şi companiile vor decide să se împrumute mai mult pentru investiţii.

În timpul crizei din Asia de la sfârşitul anilor '90, unele companii din Indonezia şi Japonia au depăşit, ca rating de credit, guvernele ţărilor din care provin.

Divergenţele dintre factorii "de urmărit" la nivel macroeconomic şi aspectele fundamentale în plan microeconomic sunt tot mai evidente în Marea Britanie şi Statele Unite, unde companiile din componenţa principalilor indici bursieri generează procentaje uriaşe din venituri pe plan internaţional - 70%, respectiv 30%.

Goldman Sachs estimează că companiile din componenţa indicelui S&P 500 vor avea o creştere a vânzărilor corelată mai mult cu exporturile decât cu creşetrea economică a SUA.

Totodată, condiţiile de finanţare se îmbunătăţesc semnificativ pentru companiile mari. Diferenţa dintre dobânda unui credit mai mic de 100.000 de dolari şi unul mai mare de 10 milioane de dolari a crescut la 2,4 puncte procentuale, de la 1,85 puncte procentuale în 2007. Astfel, creditele de valoare ridicată au devenit mai ieftine.

Companiile ale căror spread-uri credit default swap sunt mai mici decât cele observate în cazul ţărilor G7, dar ale căror dividende oferă un câştig mai bun decât randamentele titlurilor de stat, au fost incluse de Credit Suisse într-un grup denumit "investiţii ultrasigure". Din această categorie fac parte companii precum Centrica, Sanofi, Novartis şi Merck.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici