Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica informează, într-un comunicat remis bursei, că în data de 15 noiembrie ANRE a emis procesul verbal de constatare şi sancţionare nr. 99451, în legătură cu nerealizarea planului anual de investiţii pentru anul 2018, prin care a stabilit sancţionarea Companiei, în conformitate cu prevederile Legii Energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea condiţiilor de valabilitate asociate licenţelor/autorizaţiilor emise de ANRE cu amendă în cuantum total de 200.000 lei.
Compania urmează să achite în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării procesului verbal, jumătate din minimul amenzii totale prevăzute de actul normativ, în cuantum de 10.000 lei.
Compania va analiza motivaţia prezentată în cadrul respectivului proces-verbal în vederea exercitării dreptului de a contesta în instanţă eventualele neregularităţi existente în cadrul acestuia, precizează comunicatul.