Perioada de probă de cel mult 90 de zile, în ultima formă a Codului Muncii

Perioada de probă va fi de maxim 90 de zile calendaristice, atât pentru funcţiile de execuţie cât şi pentru cele de conducere, iar pentru acelaşi post un angajator poate avea în probă mai multe persoane, dar, cumulat, nu mai mult de un an, conform ultimei forme a Codului Muncii obţinută de MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

"Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice. Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice", prevede articolul 31 din ultima formă a Codului Muncii (CM).

Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.

Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă.

Perioada în care se pot face angajări succesive de probă pentru acelaşi post este de maximum 12 luni.

În ceea ce priveşte perioada de probă la angajare, Guvernul propunea 45 de zile pentru funcţii de execuţie şi 120 de zile pentru cele de conducere. Sindicatele au insistat însă ca perioada de probă să nu depăşească 90 de zile în niciunul dintre cazuri.

De asemenea, articolul 123 se modifică, astfel că salariaţii de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 25 la sută din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată. În vechea formă era prevăzut un spor de 15 procente.

Cele cinci confederaţii sindicale au anunţat că vor decide luni formele de protest, nemulţumite de modificările aduse Codului Muncii, care dezavantajează angajaţii.

BPN al PDL i-a mandatat pe premier şi pe ministrul Muncii să finalizeze în cursul acestei săptămâni Codul Muncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici