În prezent, ambele societăţi de leasing fac parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, fuziunea având ca obiectiv consolidarea acestui segment de business şi totodată creşterea lui, se arată într-un comunicat publicat la BVB.
Până la finalizarea fuziunii, cele două instituţii financiare nebancare vor avea în continuare activitate separată.
BT Leasing are active de 1,366 mld. lei. În 2018, BT Leasing a fuzionat cu ERB Leasing, care a fost achiziţionată de grupul Banca Transilvania de la grecii de la Eurobank Group. Iar în 2021, o altă companie de profil a intrat în Grupul BT, Idea Leasing.
Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a semnat în ianuarie cu Grupul Ţiriac pentru preluarea companiei Ţiriac Leasing, cu active de 213 mil. euro (circa 1 mld. lei).