Perspective optimiste pentru statele europene emergente

Perspectivele economice pe termen lung ale statelor europene emergente sunt optimiste, având în vedere că aceste ţări şi-au reformat instituţiile şi dispun de economii diversificate şi viguroase, potrivit şefului departamentului european din cadrul FMI, Marek Belka.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Perspective optimiste pentru statele europene emergente

Perspective optimiste pentru statele europene emergente (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Criza a generat riscuri pentru aceste ţări, dar chiar şi în cazul în care încetinirea acestor economii va fi puternică, schimbarea este un lucru firesc în această parte a Europei. Astfel, aceste state vor face rapid ajustări, poate chiar mai repede şi mai bine decât multe dintre economiile de piaţă vechi din Europa", a declarat Belka pe pagina de Internet a Fondului Monetar Internaţional.

Potrivit acestuia, criza actuală reprezintă un semnal privind consolidarea cooperării din Europa în domenii precum stabilitatea financiară, în special în ceea ce priveşte instituţiile financiare internaţionale.

"Indiferent cât de gravă este, criza se va termina la un moment dat. Prioritatea noastră este reprezentată de administrarea acestei crize. În acelaşi timp, trebuie să ne gândim cum să prevenim eventuale crize viitoare", a spus Belka.

Oficialul FMI consideră că statele emergente trebuie să continue reformele care pot contracara probleme pe termen lung, precum impactul fiscal al îmbătrânirii populaţiei. În acelaşi timp, ţările menţionate trebuie continue să pună în aplicare măsuri care să vizeze îmbunătăţirea productivităţii, acesta fiind de altfel un obiectiv cheie al Agendei Lisabona.

"Sper ca discuţiile din statele europene să nu se axeze doar pe găsirea unor soluţii imediate pentru criză, ci trebuie să ne gândim şi la răspunsuri pe termen lung. Nu este de neconceput că această criză ar putea genera impulsuri privind implementarea unor reforme care ar părea imposibile în condiţii normale", a arătat Belka.

Economiile central şi est-europene sunt, în prezent, integrate restului lumii, şi în special resului Europei, una dintre conseciţele imediate ale acestei situaţii fiind acumularea de dezechilibre economice, care au condus la înregistrarea unor deficite ridicate de cont curent.

"În timp ce aceste dezechilibre păreau a putea fi administrate înainte de începerea crizei, deşi nu erau de dorit, aşa cum FMI a arătat în repetate rânduri, au devenit, în prezent o mare problemă", a subliniat reprezentantul Fondului.

În ceea ce priveşte stimulii fiscali, Belka este de părere că unele state europene emergente ar putea, probabil, să-şi permită un anumit grad de stimulare, FMI nerecomandând austeritate în toate cazurile.

Marek Belka a preluat funcţia de şef al departamentului european din cadrul FMI la 1 noiembrie 2008.

Printre priorităţile mandatului său se numără, pe lângă sprijinirea ţărilor să iasă cât mai rapid din criză, identificarea problemelor cu care se va confrunta atât Europa de Vest, cât şi Europa de Est, după finalizarea crizei.

"Toate statele europene se vor confrunta cu provocări privind contracarea consecinţelor politicilor implementate în timpul crizei. Mă refer la datorii publice mai ridicate şi la creşterea gradului de implicare a statului în sectorul financiar. Sustenabilitatea fiscală pe termen lung reprezintă o problemă deosebit de importantă", a spus Belka.

Multe state se vor confrunta cu restructurări masive ale datoriei private. Pe lângă bănci, din ce în ce mai multe gospodării şi companii vor avea nevoie de sprijin. Ţările trebuie să găsească metode pentru a rezolva numărul crescut al falimentelor. Acest lucru va trebui făcut la nivel naţional, dar coordonat la nivel internaţional, având în vedere gradul ridicat de globalizare a lumii financiare şi nevoiea de păstrare a comerţului liber, a mai arătat Belka.

Marek Belka a fost prim-ministru al Poloniei în intervalul 2004-2005 şi ministru de Finanţe în 2001-2002. De asemenea, el a mai deţinut funcţii în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este profesor de economie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici