Microsoft, care s-a retras în luna mai de la negocierile de preluare a Yahoo!, pentru care a oferit 47,5 miliarde de dolari, a precizat că ar reveni imediat la discuţii, dacă va fi aleasă o nouă conducere a acesteia.
Omul de afaceri Carl Icahn, acţionar important al Yahoo! care susţine schimbarea componenţei conducerii, a arătat, luni, într-o scrisoare adresată acţionarilor, că a vorbit de mai multe ori cu directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, săptămâna trecută.
"Steve mi-a arătat foarte clar că, dacă va fi ales un nou consiliu de conducere, ar fi interesat să discute o tranzacţie majoră cu Yahoo!, fie achiziţia operaţiunilor din domeniul serviciilor de căutare, fie preluarea integrală a companiei", a spus Icahn.
Microsoft a anunţat că discutarea detaliilor, precum preţul de preluare, este prematură.
Ultima ofertă făcută de Microsoft pentru preluarea Yahoo! a fost de 33 de dolari pe acţiune, dar conducerea acesteia a cerut 37 de dolari.
Informaţiile au dus la creşterea cotaţiei titlurilor Yahoo! cu peste 10%, respectiv 2,22 dolari pe unitate, la 23,57 dolari pe unitate, în prima parte a tranzacţiilor la bursa Nasdaq.
Acţiunile Microsoft au urcat cu 29 de cenţi, la 26,27 dolari pe unitate.