Peste 250.000 de vehicule pentru transportul pasagerilor înmatriculate în 2012, în creştere cu 36%

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut anul trecut cu 36,6%, la peste 250.000 de unităţi, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au urcat cu 17,8%, la 77.000 de maşini, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Urmărește
148 afișări
Imaginea articolului Peste 250.000 de vehicule pentru transportul pasagerilor înmatriculate în 2012, în creştere cu 36%

Peste 250.000 de vehicule pentru transportul pasagerilor înmatriculate în 2012, în creştere cu 36% (Imagine: Andrei Moise/Mediafax Foto)

Astfel, au fost înmatriculate 242.000 de autoturisme, 5.800 de mopede şi motociclete şi 2.500 de autobuze şi microbuze.

În trimestrul IV 2012 comparativ cu trimestrul IV al anului precedent, la categoria autoturisme s-a înregistrat o creştere de 31,3%.

Înscrierile de mopede şi motociclete au crescut cu 29,7%.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, autocamioanele au crescut cu 2,3%, în timp ce s-au înscrie mai puţine remorci şi semiremorci, cu 9,7%.

Faţă de trimestrul III din 2012, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 11,6% în trimestrul IV, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 3,5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici