Peste trei milioane de vehicule diesel Mercedes vândute în Europa, chemate în service. Care sunt modelele vizate
Remedierea problemelor va fi gratuită pentru clienţi, dar producătorul auto cu sediul în Stuttgart va suporta costuri estimate la 220 de milioane de euro, a anunţat compania auto marţi.
Planul de remediere a defecţiunilor a început în martie, cu 274.000 de vehicule.
„Dezbaterea publică privind motoarele diesel generează incertitudine. De aceea, am dispus măsuri suplimentare pentru a le oferi asigurări proprietarilor de maşini pe motorină şi pentru consolidarea încrederii în tehnologia diesel”, a declarat Dieter Zetsche, directorul general al grupului auto Daimler.
Membri ai conducerii Daimler AG au fost convocaţi săptămâna trecută de autorităţuile germane pentru a oferi explicaţii în ancheta privind presupusa instalare a unor dispozitive de manipulare a emisiilor în motoare diesel.
Decizia de chemare a vehiculelor în service pentru remedieri constituie o schimbare de poziţie, în contextul în care grupul auto Daimler anunţase că va contesta acuzaţiile „prin toate mijloacele juridice”.
„Aceasta este, în sfârşit, o măsură proactivă (…). Însă costurile remedierii defecţiunii sunt extraordinar de mici, astfel că probabil vor creşte”, a comentat Jurgen Pieper, analist la Bankhaus Metzler.