Petrom propune acţionarilor dividende de 1,75 miliarde de lei, aproape jumătate din profitul record din 2011

Valoarea dividendelor este 75% mai mare decât cea de anul trecut, când compania a distribuit acţionarilor dividende în sumă de peste 1 miliard de lei. Dividendul brut propus pentru acest an este de 0,031 lei/acţiune, iar raportat la cel mai recent preţ de la bursă, de 0,38 lei/titlu, randamentul este de peste 8%.

Urmărește
588 afișări
Imaginea articolului Petrom propune acţionarilor dividende de 1,75 miliarde de lei, aproape jumătate din profitul record din 2011

Petrom propune acţionarilor dividende de 1,75 miliarde de lei, aproape jumătate din profitul record din 2011 (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Propunerea de dividend va fi discutată de acţionari în AGA, programată pentru 27 aprilie, potrivit unui convocator transmis, vineri, de Petrom Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Dividendele ar putea fi distribuite începând cu data de 18 iulie.

Directoratul propune acţionarilor să nu stanilească un fond de premiere a angajaţilor din profitul înregistrat anul trecut de companie.

OMV Petrom a înregistrat un profit record în creştere cu 72%, la 3,75 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro), potrivit standardelor IFRS.

În AGA din aprilie, acţionarii vor vota propunerea Directoratului de a aloca 209,4 milioane lei din profitul de anul trecut pentru rezerva legală. Alte subiecte vor fi dezbaterea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an şi a rezultatelor financiare înregistrate anul trecut.

Pe ordinea de zi figurează şi alegerea unui nou membru în Consiliul de Supraveghere, în locul lui Werner Auli, ca urmare a renunţării de către acesta la mandatul său. Auli a fost responsabil pentru divizia de gaze şi energie la nivel de grup. El a renunţat anul trecut la funcţiile sale din motive de sănătate.

Auli a fost înlocuit de Gerald Kappes, fost membru al directoratului Petrom, responsabil pentru activitatea de gaze şi energie în perioada 2008-2010. În prezent, Kappes este chief technology officer în cadrul grupului OMV.

Potrivit unui comuniat transmis, vineri, de OMV Petrom, Kappes a fost înlocuit în Consiliul de Supraveghere al Petrom de Hans-Peter Floren, în urma renunţării lui Kappes la mandat. Floren este membru interimar în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.

Totodată, Floren este membru al Directoratului Grupului OMV, responsabil cu activitatea de gaze şi energie, începând din martie 2012. Anterior, el a lucrat în cadrul grupului E.ON.

OMV Petrom este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar restul titlurilor sunt listate la bursă.

Acţiunile OMV Petrom au scăzut în şedinţa bursieră de vineri cu 0,26%, la 0,38 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 21,52 miliarde lei (4,92 miliarde euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici