Activităţile care vor fi combinate reprezintă achiziţiile de echipamente pentru consumatori, echipamente de reţea, platforme de servicii şi, începând cu patru proiecte-pilot, infrastructura IT, se arată într-un comunicat transmis luni de cele două companii de telecomunicaţii.
Termenii conveniţi în acordul anunţat luni vor sta la baza contractelor finale care urmează să fie negociate.
Deutsche Telekom şi Orange ţintesc prin acest joint venture economii combinate de 1,3 miliarde euro din costurile anuale de funcţionare pentru ambele grupuri după trei ani de implementare, datorită armonizării tehnologiei şi reducerii cheltuielilor.
Astfel, economiile Deutsche Telekom după trei ani de implementare sunt estimate la peste 400 milioane euro, iar pentru Orange la sub 900 milioane euro.
Joint venture-ul va avea două unităţi operaţionale, la Bonn şi la Paris, iar angajaţii celor două entităţi vor fi echipele care se ocupă în prezent de aprovizionare şi achiziţionare la cele două companii.
Companiile anticipează că vor încheia un acord final în următoarele săptămâni, care va trebui apoi să primească avizul autorităţilor pentru concurenţă.
Deutsche Telekom şi France Telecom-Orange au anunţat în luna februarie că vor căuta potenţiale zone de cooperare pentru a reduce costurile în Europa, vizând echipamentele, roaming-ul WiFi, serviciile M2M (Machine-to-Machine) şi alte arii de creştere şi dezvoltare a afacerilor.
Cele două grupuri şi-au fuzionat în anul 2009 operaţiunile din Marea Britanie.
Orange este prezent şi în România, unde ocupă poziţia de lider pe piaţa telecomunicaţiilor mobile după numărul de clienţi. Deutsche Telekom este cel mai important acţionar al OTE Grecia, care controlează Romtelecom şi mai este prezent pe piaţa românească prin subsidiarele locale ale operatorului mobil Cosmote şi retailerului Germanos.