Piaţa asigurărilor din Londra, afectată semnificativ de Brexit

Publicat: 07 10. 2020, 15:18
Actualizat: 23 10. 2021, 03:29

Decizia Marii Britanii de retragere din Uniunea Europeană probabil a generat diminuarea cu 14%, în 2019, a activităţilor firmelor de asigurare din Londra, anunţă o organizaţie de profil, citată de agenţia Reuters.

Veniturile premium la nivel brut pentru piaţa asigurărilor comerciale din Londra, cu excepţia Lloyds, au totalizat 27,6 miliarde de lire sterline (30,1 miliarde de euro) anul trecut, potrivit International Underwriting Association (IUA).

Dacă nu s-ar fi luat decizia ieşirii Marii Britanii din UE, veniturile ar fi fost de peste 32 de miliarde de lire sterline (34,9 miliarde de euro), dat fiind că poliţele de asigurări destinate spaţiului comunitar ar fi fost de 4,5 (4,9 miliarde de euro) miliarde de lire.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.