Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 40,4% - VIDEO

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a scăzut cu 40,4% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada ianuarie-iunie 2008, la 664 milioane de euro, şi cu 46,8% în al doilea trimestru, la 308 milioane euro, se arată într-un studiu realizat de GfK.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 40,4% - VIDEO

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 40,4% (Imagine: Cristi Vătavu/Mediafax Foto)

Supermarket

Supermarket

Sectoarele de electrocasnice mici şi de telecomunicaţii au scăzut cu 22,1% şi 25,8% în prima jumătate a anului, iar vânzările de electrocasnice mari au avut un trimestru mai bun, comparativ cu începutul anului, dar rezultatele pentru anul curent indică o scădere de 37,1%.

Echipamentele de electronice de folosinţă îndelungată au înregistrat un declin de 42,6%, urmat de sectorul foto care a coborât de 43,2% în primele şase luni. Sectoarele IT şi de echipamente de birou au avut cea mai accentuată scădere, de 47,2% şi, respectiv, de 51,4%.

În trimestrul al doilea, electrocasnicele mici şi-au continuat ritmul de scădere, coborând cu 27,6% faţă de acelaşi interval al anului trecut, la 16 milioane euro.

Performanţa negativă a sectorului este alimentată de cererea slabă pentru aproape toate categoriile de produse importante. Produsele care au avut cel mai mult de suferit sunt aparatele de ras şi epilat, aspiratoarele şi aparatele pentru prepararea alimentelor, care reprezintă aproximativ 75% din valoarea totală.

Potrivit GfK, tendinţa negativă reflectă o scădere accentuată în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a oamenilor, cauzată de descreşterea venitului şi de resursele financiare reduse. De asemenea, deprecierea monedei locale a influențat evoluţia valorică a acestui segment de piaţă.

"Un alt motiv pentru cererea slabă ar putea fi numărul mare de români a căror mentalitate cu privire la economisirea banilor se bazează pe convingerea că aparatura trebuie folosită până când se uzează, fără a fi înlocuită cu alta care folosește o tehnologie mai bună sau care are caracteristici tehnice inovative", a declarat într-un comunicat Ciprian Hatneanu, retail & technology director la GfK România.

telefoane mobile

În acelaşi timp, piaţa de telecom a scăzut cu 24,8% în al doilea trimestru al anului, la 55 milioane euro. Declinul vânzărilor de telefoane mobile şi smart a rămas relativ stabil în prima jumătate a anului. De asemenea, scăderea preţului pentru telefoanele smart le-a făcut mai convenabile şi oferă astfel posibilitatea de a fi alese în locul telefonului clasic, potrivit studiului.

Segmentul electrocasnicelor mari a atins o valoare de 79 milioane euro în aprilie-iunie, urmând tendinţa negativă manifestată în acest trimestru de toate bunurile monitorizate în studiu.

"Impactul campaniei buy-back pentru electrocasnicele mari a declanşat o uşoară creştere, în special pentru categoria frigiderelor şi congelatoarelor, comparând vânzările acestui trimestru cu cele ale trimestrului precedent. Totuşi, aceasta nu a salvat întreg sectorul de la scăderea de 38% comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut", se arată în raport.

Analiştii GfK notează că, în pofida faptului că tendinţa negativă începe să se atenueze în cazul încorporabilelor, încetinirea economică are, în continuare, un impact major asupra cererii consumatorilor pentru electrocasnicele mari.

Vânzările produselor electronice de folosinţă îndelungată au scăzut accentuat în perioada aprilie-iunie, cu aproximativ 50%, la 52 milioane euro. Tendinţa de descreştere a atins vârful în luna iunie, înregistrând scăderi semnificative în vânzări pentru principala componentă a pieţei de electronice de folosinţă îndelungată, respectiv televizoarele LCD şi plasmele.

"Este de remarcat faptul că, în afară de televizoarele LCD şi consolele pentru jocuri video, toate produsele electronice monitorizate în cadrul studiului au atins în trimestrul doi mai puţin de jumătate din volumele la care s-au ridicat în aceeaşi perioadă a anului precedent", a adăugat Hatneanu.

Piaţa aparatelor foto a înregistrat, de asemenea, o evoluţie negativă. Cu o scădere accentuată, de aproximativ 44% faţă de trimestrul corespunzător al anului precedent, sectorul a atins un total de 9 milioane de euro. Totuşi, marcând dezvoltarea sezonieră pentru aparatele foto digitale, situaţia vânzărilor este cu două milioane de euro mai mare decât în primul trimestru al anului.

"Aparatele foto SLR sunt incontestabil mai atractive pentru consumatori comparativ cu anul trecut, dar deprecierea preţului a determinat o evoluţie negativă în ceea ce priveşte valoarea pentru acest segment. Spre deosebire de acestea, aparatele foto compacte prezintă, pentru trimestrul al doilea, o stagnare în ceea ce priveşte preţul, cel mai vizibil în moneda locală", potrivit studiului.

Video Stirileprotv.ro

 

Sectorul IT din România a avut o scădere accentuată, de 59,2%, în al doilea trimestru al anului, faţă de acelaşi trimestru din 2008, ajungând la 87 milioane euro, cauzată de reducerea în volum şi, parţial, de scăderea preţului mediu, în special pentru laptop-uri. Cele mai afectate de criză au fost calculatoarele desktop şi monitoarele.

Echipamentele de birou au avut o scădere acută, de 58,5%, în al doilea trimestru al anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, atingând 10 milioane euro. Imprimantele şi multifuncţionalele au prezentat o tendinţă de descreştere în vânzări, cauzată de nivelul scăzut al dorinţei consumatorilor de a cheltui.

GfK România este un institut de cercetare de piaţă, cu o cifră de afaceri de 9,1 milioane euro în 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici