- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.03.2014, 10:49)
- Cristina Cuncea
PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţul mediu al locuinţelor a crescut. Care sunt preţurile în cele mai mari oraşe din ţară
Preţul mediu al locuinţelor din cele mai importante cinci oraşe din ţară a crescut în februarie pentru a doua lună consecutiv, avansul fiind superior celui din ianuarie, respectiv 1,8% la 919 euro/mp, pe fondul scumpirii apartamentelor vechi şi ieftinirii celor noi.
Urmărește
6199 afișări
PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţul mediu al locuinţelor a crescut. Care sunt preţurile în cele mai mari oraşe din ţară (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
"După un 2013 în care apartamentele scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit mai mult decât în 2012 şi 2013 la un loc (cu 8,2%, faţă de 4% şi, respectiv, 1,3%), la începutul lui 2014 piaţa dă semne de revenire. Dacă în ianuarie a avut loc un avans de 0,6% la nivel naţional, conform indicelui imobiliare.ro, în februarie preţul mediu cerut de către vânzători a consemnat o creştere de 1,8%, de la 903 până la 919 euro pe metru pătrat util", potrivit unui studiu al portalului imobiliar imobiliare.ro.
Faţă de perioada similară a anului trecut, pretenţiile proprietarilor sunt, însă, în medie, cu 5,5% mai reduse. În a doua lună din 2014, marile oraşe ale ţării au consemnat un trend general ascendent al preţurilor pe segmentul apartamentelor vechi, în vreme ce unităţile locative nou-construite au continuat în general să se ieftinească.
În Bucureşti, preţul mediu solicitat de proprietari este de 1.058 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai puţin decât în ianuarie (1.061 de euro pe metru pătrat util) şi cu 3,7% sub media valabilă în februarie 2013. Apartamentele vechi s-au scumpit în ultima lună cu 0,4%, de la 987 la 991 de euro pe metru pătrat util, dar sunt cu 2,8% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au ieftinit în februarie cu 1,9%, până la un nivel de 1.163 de euro pe metru pătrat util (de la 1.186 de euro pe metru pătrat util, la finele lui ianuarie), dar sunt mai scumpe cu 6,2% decât în perioada similară a anului trecut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
În Braşov, valoarea medie de listare pentru locuinţele noi şi vechi a crescut cu 1,3%, de la 822 la 833 de euro pe metru pătrat, situându-se cu 3,4% sub nivelul consemnat în februarie 2013. Tendinţa ascendentă a fost dictată în mod exclusiv de vânzătorii de apartamente vechi, care au urcat preţurile cu 2,4%, de la 808 la 827 de euro pe metru pătrat, nivel cu 2,5% mai mic decât cel din a doua lună a anului trecut. Unităţile din ansamblurile rezidenţiale noi s-au ieftinit în februarie cu 3,3%, de la 901 la 871 de euro pe metru pătrat - valoare cu 6,3% mai mică decât în 2013.
Preţurilor apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut cel mai mult în ultimele 28 de zile, respectiv cu 5,4%, la 862 de euro pe metru pătrat. Faţă de perioada similară a anului trecut a fost consemnată o scădere cu 4,8%. Apartamentele vechi au înregistrat în februarie o creştere de preţ de 0,3% (de la 978 la 981 de euro pe metru pătrat) şi sunt acum cu 1,1% mai scumpe decât în 2013.
Dintre toate marile oraşe analizate, Clujul este singurul în care vânzătorii de apartamente noi au majorat preţurile în ultima lună, avansul fiind de 6,9% (de la 715 la 764 de euro pe metru pătrat util). Acesta a contribuit la îngustarea diferenţei faţă de perioada similară din 2013, nivelul actual de preţ fiind cu 10,5% mai mic.
În Constanţa, valoarea medie de listare pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare s-a diminuat cu 0,5% în februarie, de la 853 la 849 de euro pe metru pătrat util, astfel că preţul mediu este cu 2,9% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele arată că apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% (de la 837 la 842 de euro pe metru pătrat) şi sunt cu 2,8% mai ieftine decât în 2013, iar cele noi au consemnat un declin de 1,8% (de la 891 la 875 de euro pe metru pătrat), iar preţul valabil în prezent este cu 3,2% mai mic decât în februarie 2013.
Şi în Iaşi, la fel ca în Bucureşti, proprietarii au ajutat preţurile în februarie faţă de ianuarie, în acest caz cu un procent de 1,8%, de la 820 la 805 euro pe metru pătrat util, faţă de februarie anul trecut scăderea fiind de 5,1%. şi aici, locuinţele vechi s-au scumpit (cu 1,1%, de la 746 la 754 de euro pe metru pătrat), astfel că nivelul de preţ valabil în prezent se situează cu 3,3% sub cel consemnat anul trecut. Pe segmentul unităţilor locative nou-construite, Iaţiul a înregistrat cea mai mare scădere, de 6,3%, de la 971 de euro la finele lui ianuarie. Preţul actual, de 910 euro pe metru pătrat util, este cu 2,4% mai mic decât cel din urmă cu 12 luni.
Tot scădere a fost raportată şi pentru preţul mediu al locuinţelor din Timişoara în februarie. Scădere a fost de 0,2% faţă de ianuarie (de la 807 la 805 euro pe metru pătrat), dar comparativ cu perioada similară a anului trecut, Timişoara este singurul oraş unde preţurile sunt mai mari, la o diferenţă de 2,3%.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe