- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.09.2015, 15:02)
- Marius Oncu
PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile apartamentelor noi au crescut în septembrie, mai ales pentru cele de 2 şi 3 camere
Preţurile apartamentelor noi au înregistrat creşteri în luna septembrie, atât faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cât şi comparativ cu august 2015, cele mai importante creşteri fiind în cazul apartamentelor cu 2 sau 3 camere, potrivit unei analize a portalului Imobiliare.NET

PIAŢA IMOBLIARĂ: Preţurile apartamentelor noi au crescut în septembrie, mai ales pentru cele de 2 şi 3 camere
Preţul mediu în cazul apartamentelor noi cu 2 sau 3 camere a urcat chiar şi cu peste 2.500 de euro, potrivit statisticilor portalului imobiliar.
Astfel, preţul mediu de vânzare al garsonierelor din Bucureşti, construite după 2010, este de 33.718 de euro, faţă de 32.800 euro în urmă cu un an şi 33.496 în august.
Creşterea preţurilor proprietăţilor noi este mai puternică în cazul apartamentelor cu 2 camere, acolo unde preţul mediu de vânzare pentru proprietăţile construite după 2010 este 57.054 de euro. Un apartamente nou cu 2 camere era scos la vânzare cu circa 2.500 de euro mai ieftin decât în urmă cu 12 luni, când se situa la 54.547 euro. În august anul acesta, preţul se situa la 56.628 euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
Preţul locuinţelor noi a urcat şi în cazul apartamentelor cu 3 camere. În septembrie 2014, o astfel de proprietate era scoasă la vânzare cu 90.351 de euro, în vreme ce în august 2015 preţul mediu ajunsese la 92.964 de euro, iar în septembrie la 94.660 de euro.
Apartamentele cu 4 camere sunt singurele care au consemnat o scădere a preţurilor în ultimele 12 luni, atunci când preţul mediu era de 166.631 de euro, în timp ce o locuinţă similară, construită după 2010, ajunge în această lună la 165.389 de euro.
Comparativ cu luna august, preţul apartamentelor cu 4 camere a crescut cu peste 10.000 de euro, în august cerându-se 155.138 de euro pentru o astfel de proprietate în Bucureşti.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe