PIB a crescut cu 0,3% în trimestrul II, dar economia s-a contractat în primele şase luni cu 1,5%
Produsul Intern Brut în serie ajustată a crescut cu 0,3% în trimestrul II comparativ cu primul trimestru, dar rămâne pe scădere semnificativă comparativ cu perioada similară din 2009, astfel că economia s-a contractat în primele şase luni cu 1,5%, potrivit datelor semnal publicate de INS.

PIB a crescut cu 0,3% în trimestrul II, dar economia s-a contractat în primele şase luni cu 1,5%
"Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul II 2010 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu trimestrul I 2010 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2009, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,5% pe seria brută şi cu 0,6% pe seria ajustată sezonier", se arată în comunicatul semnal transmis vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
In semestrul I 2010 Produsul intern brut s-a redus cu 1,5%, comparativ cu semestrul I 2009, atât pe serie brută cât şi pe seria ajustată sezonier.
Datele sunt în linie cu anticipaţiile analiştiilor şi ale experţilor FMI. Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by declara recent că deşi economia va înregistra o uşoară creştrere în al doilea trimestru, economia va reveni pe scădere în următoarele două trimestre, astfel că va închide anul cu o contracţie de 1,9%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În primele trei luni, economia s-a contractat în serie ajustată cu 0,3% faţă de trimestrul anterior şi cu 2,6% în serie brută faţă de primul trimestru din 2009.
Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea Produslui Intern Brut în termeni ajustaţi sezoneri, faţă de precedentele trei luni, cu 0,1%. Începând de atunci, PIB-ul a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creşterea uşoară, de 0,1%, din trimestrul al treilea din 2009.
Autorităţile române şi FMI mizează pe o revenire a economiei în 2011, când PIB ar putea creşte cu 1,5 - 2%.
Produsul intern brut pentru trimestrul II 2010, în variantă provizorie, va fi publicat prin comunicat de presă în data de 1 septembrie 2010.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

