Peste 70.000 de săli de cinema din China au rămas închise de săptămâni bune iar vânzările de bilete din perioada anului nou chinezesc, între 24 ianuarie şi 23 februarie, înainte să se închidă cinematografele, abia a ajuns la 4,2 milioane de dolari, faţă de 1,76 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă, în 2019. Cinefilii din Coreea de Sud, Italia şi Japonia au fost marcaţi de apariţia epidemiei astfel că specialiştii se aşteaptă la pierderi de 5 miliarde de dolari.
Coreea de Sud a încheiat luna februarie cu încasări de 52 de milioane de dolari în cinematografe. În aceeaşi perioadă din 2019, încasările erau de 158 de milioane de dolari. Un oficial din partea
Comisiei Coreene de Film a comentat pentru Hollywood Reporter faptul că situaţia este mult mai gravă decât în 2015, când în zonă s-a manifestat o altă epidemie.
„Atunci, numărul de spectatori a scăzut cu peste 40%, dar nu a fost vorba de săli închise, iar piaţa şi-a revenit după o lună. Lucrurile stau altfel pentru coronavirus. Nu prea vezi încasările zilnice scăzând sub 100.000, dar asta se întâmplă acum şi perspectivele sunt imprevizibile”, a declarat oficialul coreean.
Şi în Italia, după ce au fost înregistrate primele morţi din cauza noului coronavirus, încasările din cinematografe au scăzut cu 44% după primul final de săptămână. Faţă de aceeaşi perioadă din 2019, italienii s-au trezit cu o scădere a încasărilor din cinematografe cu 76%.
Marile case de producţie şi-au regândit strategia de distribuţie din cauza epidemiei. Disney a amânat premiera producţiei „Mulan”, în China, şi în aceeaşi situaţie se află lansarea MGM/Universal pentru noul film din seria James Bond, „No Time to Die”.
Renee Zellweger a anulat turneul de promovare pe care trebuia să îl facă în februarie pentru a-şi promova pelicula „Judy”, în Japonia. Gestul ei se pare că va fi imitat de Saoirse Ronan care nu ar mai ajunge în Ţara Soarelui Răsare pe 27 martie pentru lansarea producţiei „Little Women”.
Industra cinematografică a raportat încasări record în 2019, înregistrând 42.5 miliarde de dolari.
Până la începutul lunii martie, nu mai puţin de 90.000 de persoane erau infectate cu COVID-19 şi nu mai puţin de 3.000 de morţi s-au înregistrat în întreaga lume.
Cele mai multe decese au avut loc în China, unde a apărut virusul, dar tot mai multe cazuri noi se înregistrează în alte ţări, Coreea de Sud anunţând dublarea numărului de infecţii într-un singur weekend.