Pierderile sistemului financiar global ar putea ajunge la 800 de miliarde dolari
Problemele de pe pieţele de creditare s-ar putea extinde asupra întregului sistem financiar, ceea ce ar putea determina scăderea valorii contabile a instituţiilor americane şi globale cu 800 miliarde dolari, a declarat Anoop Singh, director în Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Pierderile sistemului financiar global ar putea ajunge la 800 de miliarde dolari (Imagine: Mediafax Foto)
"Aceasta este o perioadă de incertitudine excepţională. Distribuţia riscurilor pentru perspectiva SUA este extinsă, iar probabilitatea unor noi şocuri care să conducă la intrarea în recesiune a economiei americane este destul de mare", a afirmat Singh.
Estimările actuale sugerează că sistemul financiar global, respectiv băncile, companiile de asigurări, fondurile de hedging şi de pensii s-ar putea confrunta cu pierderi de 800 de miliarde de dolari, în pofida faptului că unii analişti previzionează pierderi de dimensiuni mult mai mari, a adăugat oficialul FMI.
Criza din sectorul locuinţelor din SUA a început să se extindă dincolo de piaţa creditelor ipotecare riscante, spre alte pieţe din domeniul imobiliar.
Oficialul FMI consideră că criza din sectorul locuinţelor din SUA reprezintă "nivelul zero" pentru problemele de pe pieţele financiare, iar preţul activelor va scădea, iar acesta va fi probabil "un proces extins".
Există temeri că preţul locuinţelor din străinătate, care au crescut în unele regiuni chiar mai mult decât cele din SUA, ar putea scădea brusc, iar acest lucru ar putea afecta sistemul financiar, a spus Singh.
"În acest, moment estimăm că pierderile băncilor legate de piaţa creditelor ipotecare riscante vor fi de circa 230 de miliarde de dolari la nivel mondial, circa jumătate din această valoare aparţinând sistemului bancar american, iar restul băncilor din Europa", a adăugat Singh.
Pierderi de circa 100 de miliarde de dolari ar putea fi cauzate de activele financiare deţinute de bănci, inclusiv de împrumuturi ipotecare comerciale şi cardurile de credite.
Fed a redus rata de discount aplicată împrumuturilor directe acordate băncilor cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25%, pentru a pune la dispoziţia băncilor fondurile necesare.
De asemenea, banca centrală a SUA a înfiinţat un program nou prin care să furnizeze numerar către mai multe firme din sistemul financiar, care nu putea până în acel moment să se împrumute direct de la Fed.
Referindu-se la America Latină, Singh a afirmat că regiunea "rezistă destul de bine" în contextul turbulenţelor de pe pieţe, şi nu are un nivel substanţial de expunere la produsele legate de piaţa creditelor ipotecare riscante din SUA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone