Pieţele financiare s-au redresat în 2009, dar incertitudinile se vor menţine în 2010

Pieţele bursiere, monetare şi de materii prime s-au redresat în 2009, după declinul puternic înregistrat în primele trei luni ale anului, dar 2010 poate fi marcat de orice riscuri, iar incertitudinile privind ritmul şi vigoarea relansării economice se vor menţine.

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului Pieţele financiare s-au redresat în 2009, dar incertitudinile se vor menţine în 2010

Pieţele financiare s-au redresat în 2009, dar incertitudinile se vor menţine în 2010 (Imagine: Mediafax Foto)

"Pentru pieţele financiare, anul care se încheie poate fi comparat cu o cursă într-un montagnes russes", potrivit analiştilor băncii Rabobank.

Dificultăţile din sectorul financiar mondial şi impactul peste estimări al crizei asupra economiei reale au dus, în martie, la prăbuşirea pieţelor de capital şi monetare.

Tendinţa a fost însă inversată de planurile guvernamentale de relansare economică şi reducerea dobânzilor de politică monetară la minime record.

Indicele Dow Jones, spre exemplu, cel mai important de pe Wall Street, a coborât la începutul lui martie sub nivelul de 7.000 de puncte, pentru prima oară în peste 20 de ani, dar la începutul lunii decembrie a depăşit 10.500 de puncte.

"Până acum, planurile de stimulare par să funcţioneze, majoritatea economiilor revin la creştere", au notat analiştii de la compania Wells Fargo Securities.

Odată cu revenirea treptată a încrederii în pieţe, dolarul, considerat un plasament sigur în perioadele dificile, a pierdut din atractivitate, investitorii fiind atraşi de plasamente mai riscante şi mai rentabile.

La sfârşitul lui noiembrie, euro a atins 1,5144 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni.

Odată cu deprecierea dolarului, aurul a depăşit în 2009 record după record şi a atins la începutul lui decembrie nivelul istoric de 1.226,56 dolari pe uncie, susţinut şi de interesul statelor emergente pentru diversificarea rezervelor.

Şi piaţa petrolului a beneficiat de deprecierea monedei americane, astfel încât preţul ţiţeiului a crescut de peste două ori, la circa 80 de dolari pe baril, de la sfârşitul anului 2008.

Perspectivele pieţei materiilor prime rămân însă incerte în 2010, consideră Christophe Barret, analist în domeniul de profil la banca Calyon.

"Marea întrebare este dacă tendinţa crescătoare a pieţelor din ultimele nouă luni va continua anul viitor", a arătat David Woo, analist la Barclays Capital.

Chiar şi în cazul economiilor care au revenit la creştere, redresarea nu s-a stabilizat, iar ritmul va fi şi în 2010 foarte lent, au spus şi analişti ai băncii Wells Fargo.

Pieţele anticipează în general o redresare economică în forma W, fiind aşteptată o a doua perioadă de scădere.

Acest scenariu a fost întărit în ultimele două săptămâni de temerile legate de problemele financiare ale unor state precum Dubai, Grecia, Portugalia şi Spania.

Statele emergente vor fi locomotivele relansării economiei mondiale, anticipează cea mai mare parte a analiştilor.

Astfel, majoritatea economiilor asiatice vor înregistra creşteri robuste în anul viitor, ca urmare a relansării puternice a activităţilor, prognozează analiştii băncii Wells Fargo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici