Sistemul de taxare a câştigurilor obţinute din tranzacţiile pe piaţa de capital a fost menţinut în acest an, astfel că nivelul ridicat al sumelor colectate poate fi pus pe seama plăţilor anticipate în contul impozitului anual, precum şi a câştigurilor mai mari realizate de investitori faţă de intervalul ianuarie-iunie 2006.
Autorităţile au bugetat pentru acest an încasări de 738,9 milioane de lei din impozitarea veniturilor rezultate din transferul titlurilor de valoare.
Impozitarea se realizează prin aplicarea a două cote diferenţiate, de 1% şi 16%, în funcţie de perioada de deţinere a acţiunilor.
Astfel, cota de 1% se aplică pentru deţinerile mai vechi de un an, în timp ce investitorii care păstrează acţiunile în portofoliu mai puţin de un an plătesc impozit de 16%.
Un alt factor cu influenţă asupra încasărilor bugetare a fost evoluţia favorabilă a pieţei în prima jumătate a acestui an, interval în care Bursa de Valori a oferit un câştig mediu de 29,6%, peste avansul de 28,5%, din întregul an 2006.