Leul a traversat o perioadă de depreciere, pusă de analişti pe seama decontării importurilor de bunuri din perioada sărbătorilor de iarnă, a apariţiei OUG 114 privind unele măsuri fiscale, precum şi a unei scăderi a încrederii investitorilor, atingând, la finele săptămânii trecute, un minim istoric de 4,7648 lei/euro.
Cursul de schimb leu/dolar, care în România este stabilit prin paritate cu euro, a scăzut la valoarea de 4,1265 lei, sub cursul de miercuri, de 4,1600 lei.
Cursul valutar pentru francul elveţian a fost stabilit la 4,1557, sub valoarea precedentă, de 4,1768 lei.
Gramul de aur a scăzut uşor, la 175, 4580 lei, de la 175,6142 lei.
Cursurile de schimb afişate pe BNR sunt calculate pe baza tranzacţiilor interbancare.