Sistemul de direcţie ar putea avea probleme din cauza reducerii presiunii hidraulice, caz în care şoferii nu vor avea un control adecvat al automobilului, a anunţat Mercedes-Benz. Vehiculele afectate prezintă riscuri mai mari de accident, menţionează constructorul auto.
Acţiunea de rechemare vizează modelele C-Class versiunea 2010 şi E-Class Coupe şi Cabriolet din versiunile 2010 şi 2011.
Proprietarii pot aduce maşinile la dealeri, care vor verifica gratuit sistemul de direcţie.