Piraeus Bank şterge datorii de până la 20.000 de euro pentru clienţii din Grecia afectaţi de criză

Piraeus Bank, a doua mare bancă a Greciei în funcţie de valoarea activelor, a anunţat miercuri că va şterge datorii ale clienţilor în sumă de până la 20.000 de euro, ca răspuns la "criza umanitară" care afectează persoanele cu venituri mici, transmite AFP.

Urmărește
410 afișări
Imaginea articolului Piraeus Bank şterge datorii de până la 20.000 de euro pentru clienţii din Grecia afectaţi de criză

Piraeus Bank şterge datorii de până la 20.000 de euro pentru clienţii din Grecia afectaţi de criză (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Măsura vizează creditele de nevoi personale şi împrumuturile pe card, se arată într-un comunicat al băncii elene.

De asemenea, Piraeus oferă clienţilor eligibili posibilitatea de a îngheţa temporar ratele pentru plata împrumuturilor ipotecare, în timp ce dobânzile asociate acestor tip de credite vor fi eliminate.

Pentru a beneficia de ştergerea datoriilor, clienţii Piraues Bank trebuie să fie deja înscrişi în programul guvernamental pentru ajutorarea persoanelor cu venituri mici, care a fost aprobat de Parlamentul elen în martie şi care include, printre altele, scutiri de la plata energiei electrice şi vouchere pentru mâncare pentru aproximativ 300.000 de greci.

Băncile greceşti, care depind aproape în totalitate de finanţările acordate de Banca Centrală Europeană prin programul de asistenţă financiară de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), fac faţă cu dificultate retragerilor masive de numerar din partea deponenţilor, în contextul temerilor privind eventuala intrare în incapacitate de plată a Greciei.

Din decembrie anul trecut până spre finele lunii februarie, deponenţii au retras 25 miliarde de euro din băncile din Grecia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici