Plan de stimulare în valoare de 298 de miliarde de dolari pentru a doua cea mai mare economie a lumii
Li Keqiang a prognozat o creştere economică mai lentă în acest an, de 6% – 6,5%, în scădere de la obiectivul de aproximativ 6,5% în 2018.
China se confruntă cu încetinirrea economiei şi cu conflictul comercial cu SUA.
Oficialii chinezi intenţionează să sporească cheltuielile, să crească accesul firmelor străine la pieţele sale şi să reducă miliarde de dolari din impozite şi taxe.
Li Keqiang a spus celor 3.000 de delegaţi că reducerile de impozite şi comisioane pentru companii vor însuma aproape 2.000 de miliarde de yuani (298 de miliarde de dolari).
TVA pentru sectoarele de transport şi construcţii va fi redusă de la 10% la 9%, iar TVA pentru producători va scădea de la 16% la 13%, a spus el.
China îşi va majora bugetul militar cu 7,5%, până la 1.200 de miliarde de yuani.
Li Keqiang a mai spus că China va continua să aplice o politică monetară prudentă. China a redus rezervele băncilor comerciale de mai multe ori anul trecut pentru a stimula creditarea.
Economia a crescut cu 6,6% în 2018, cea mai lentă rată de creştere din 1990.
De asemenea, Li a anunţat că Beijingul va relaxa şi mai mult controlul asupra accesului la pieţele chineze pentru companiile străine.