Planul francez de restructurare a datoriilor Greciei prevede două opţiuni
Prima opţiune este finanţarea Greciei pe o perioadă de 30 de ani, prin investirea de către participanţi a minim 70% din sumele primite pentru obligaţiunile deţinute în prezent în noi obligaţiuni guvernamentale elene.
Aceste obligaţiuni vor avea o maturitate de 30 de ani, iar principalul va fi garantat integral printr-un vehicul financiar special, „garantat la rândul său prin obligaţiuni cu cupon zero emise de state cu ratinguri AAA, instituţii internaţionale sau agenţii europene”.
A doua opţiune prevede ca participanţii să investească minim 90%, preferabil 100% din sumele primite pentru obligaţiunile elene deţinute în prezent în noi obligaţiuni guvernamentale ale Greciei cu o maturitate de cinci ani şi o dobândă de 5,5%, potrivit documentului obţinut de Reuters, datat 24 iunie.
Planul este condiţionat de acordul informal al agenţiilor de rating, care să nu retrogradeze obligaţiunile actuale sau viitoare ale Greciei la nivelul default (incapacitate de plată).