Plata online a impozitelor şi depunerea cererilor vor fi simplificate
Clienţii operatorilor de telefonie şi cei ai băncilor vor putea să acceseze site-urile administraţiilor publice pentru plata taxelor şi impozitelor şi transmiterea unei cereri fără să mai fie necesare un cod de identificare şi o parolă furnizate de primării.

Plata online a impozitelor şi depunerea cererilor vor fi simplificate
Operaţiunea va fi posibilă prin introducerea unui standard de autentificare denumit OpenID, o tehnologie care permite accesarea paginilor de Internet prin introducerea unui cod de identificare (ID) creat la un furnizor de servicii de garanţie de identitate, respectiv operatorul de telefonie sau instituţia de credit.
Codul de identificare va fi autentificat de furnizorul acelui ID şi va trimite informaţiile necesare spre pagina web care este accesată, certificând astfel autenticitatea persoanei.
"Credem că, în câteva luni, mai mulţi operatori de telecomunicaţii şi bănci din România vor începe să furnizeze servicii de garanţie de identitate prin OpenID. Altfel spus, când accesezi o pagină web a unei primării şi vrei să depui o cerere sau vrei să achiţi un impozit sau o taxă, operatorul sau banca devine garant şi certifică autenticitatea persoanei prin intermediul unui cod de identificare (ID)", a declarat, vineri, la un seminar, secretarul de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) Constantin Teodorescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
El a adăugat că Vodafone, Orange, Cosmote, Telemobil şi Romtelecom, precum şi Bancpost şi-au exprimat intenţia de a introduce standardul OpenID pe piaţa românească.
"Vodafone deja a efectuat o serie de teste, la fel şi Cosmote. Aceste companii pot deveni furnizori de servicii de de garanţie de identitate pentru că, la încheierea unui abonament, solicită un act de identitate, contractul de proprietate asupra locuinţei unde domiciliază şi/sau prezentarea unei facturi la serviciile de utilităţi, cum ar fi energie electrică sau gaze. Deci, au suficiente date pentru a cerifica autenticitatea unei persoane", a spus Teodorescu.
Standardul OpenID a fost creat în anul 2006 şi a fost adoptat de mai multe companii, printre acestea numărându-se IBM, Verisign, Yahoo!, Google sau Microsoft.
El a adăugat că sistemul OpenID poate avea ca efect creşterea numărului de abonaţi în cazul operatorilor de telefonie mobilă.
"Cei care utilizează cartele preplătite nu pot beneficia de acest sistem", a arătat secretarul de stat.
El a mai spus că MCTI pregăteşte un act normativ de reglementare a activităţii furnizorilor de servicii de garanţie de identitate, document care ar putea fi adoptat în termen de două sau trei luni.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval